NEWS

Se ascute lupta pentru Primăria Capitalei. Câți bani a atras, de fapt, Gabriela Firea în timpul mandatului de primar

Se ascute lupta pentru Primăria Capitalei. Câți bani a atras de fapt Gabriela Firea în timpul mandatului de primar
sursa: colaj foto

Gabriela Firea își dorește un nou mandat în fruntea Primăriei Generale și pune presiune pe liderii Partidului Social-Democrat pentru a o desemna pentru a doua oară. Actuala senatoare și-a început campania electorală pe rețelele de socialiare.

Într-un mesaj postat pe Facebook la finalul lunii trecute senatoarea Gabriela Firea a susținut că a atras fonduri de 1 miliard de euro pe durata mandatului ei din 2016-2020. Postarea fostului edil al Capitalei vine ca un răspuns la bilanțul publicat de Nicușor Dan cu o zi înainte.

Gabriela Firea face presiuni pentru o nouă numire în fruntea mandatului

Actualul edil al Capitalei a susținut că a atras undeva la 3,2 miliarde de lei sub formă de fonduri europene, echivalentul a 640 de milioane de euro, în doar trei ani de mandat. Parte din proiecte sunt asumate de ambii edili, fiecare aduce în discuție o componentă a muncii.

Gabriela și-a trecut în dreptul ei elaborarea documentației necesară atragerii fondurilor europene, în timp ce Nicușor Dan și-a asumat semnarea contractului de finanțare și virarea propriu-zisă a banilor.

Jurnaliștii de la Factual au obținut cifrele de la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE). Prin urmare, potrivit informațiilor furnizate de MIPE, Gabriela Firea a atras 45 de milioane de euro prin POIM și 9.850 de euro prin POR, fiind vorba de plăți efecutate și nu de contracte semnate.

Astfel, în timpul mandatului Gabrielei Firea au fost atraşi aproximativ 45 de milioane de euro prin POIM şi 9.850 de euro prin POR. Este vorba despre plăţi făcute, nu de contracte semnate.

Ce spune Prămăria

Al doilea parametru luat în calcul de jurnaliștii de la Factual constă în cuantumul sumelor atrase în timpul administrațiilor Firea, respectiv Nicușor Dan. Raportat la cifrele brute, pe timpul mandatului Gabrielei Firea s-au atras fonduri de aproape 2.718.048.863 de lei, echivalentul a 544 de milioane de euro. În timp ce în mandatul actualului Nicușor Dan cifrele indică un total de 1.563.105.575 de lei, echivalentul a 313 milioane de euro.

Fondurile de la Uniunea Europeană se alocă eșalonat în funcție de evoluția proiectelor. În marea parte a situației, ajutorul se acordă sub forma decontărilor unor cheltuieli plătite din fonduri proprii sau prin credite bancare.

„Pasaje din mesajul Gabrielei Firea cu cifre şi situaţii reale sunt alternate cu neadevăruri, iar suma totală este „supralicitată”. La un calcul sumar, dacă luăm cifrele oferite de Primăria Municipiului București ori de Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, administraţia Firea a obţinut cel mult jumătate din suma menţionată (n.r. – 1 miliard de euro)”, se arată în concluzia studiului publicat de Factual.

toma@mediaflux.ro Toma Enescu are o pasiune pentru presă, poezie și politică. Îi place să fie informat și este mereu la curent cu ce se întâmplă în spațiul ... vezi toate articolele