Gafă de proporții la Jocurile Olimpice. O eroare s-a strecurat în timpul ceremoniei de deschidere a Olimpiadei de la Paris. Delegația Coreei de Sud a fost prezentată în mod eronat drept Coreea de Nord, motiv pentru care Comitetul Internațional Olimpic a fost nevoit să-și ceară scuze.
Sportivii sud-coreeni au format cea de-a 48-a delegație care a trecut cu barca pe râul Sena. Organizatorii i-au prezentat pe sportivi olimpici ca aparținând Coreei de Nord. Prima oară în franceză, iar mai apoi în limba engleză. Ambele denumiri fiind folosite pentru a descrie denumirea oficială a regimului de la Phenian condus de dictatorul Kim Jong Un.
Ministerul sud-coreean al Sportului a emis un comunicat prin care și-a manifestat indignarea față de eroare comisă de organizatorii Jocurilor Olimpice: „regretăm anunţul făcut în timpul ceremoniei de deschidere a Jocurilor Olimpice 2024 de la Paris, în timpul căreia delegaţia sud-coreeană a fost prezentată drept echipa Coreei de Nord”.
Ministru adjunct al sportului din Coreea de Sud, Jang Mi-ran, de altfel și campioană olimpică la haltere în 2008, a cerut o întâlnire cu președintele CIO, Thomas Bach, pentru a clarifica această chestiune.
Olympic organisers have issued a deep apology after South Korea’s athletes were mistakenly introduced as North Korea at the opening ceremony last night.
The announcers had introduced them as the „Democratic People’s Republic of Korea” in both French & English.
📷:Reuters
— BFM News (@NewsBFM) July 27, 2024
De asemenea, ministerul Sportului a cerut Ministerul Afacerilor Externe să ia atitudine privind eroarea comisă în ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice. „Ne cerem profund scuze pentru eroarea care a avut loc în timpul prezentării echipei sud-coreene în timpul transmiterii ceremoniei de deschidere”, a scris CIO pe reţeaua de socializare X în coreeană.
Pe de altă parte, Coreea de Nord a fost prezentată corect, organizatorii au folosit numele corect al statului comunist. Relațiile dintre cele două state sunt extrem de tensionate, mai ales că Phenianul trimite de ceva timp baloane pline cu gunoaie către Sud.

În replică, Seulul difuzează prin difuzoarele de la graniță muzica K-pop și mesaje adresate împotriva regimului condus de Kim Jong Un. Pe parte militară, Coreea de Sud a reluat exercițiile pe zona de frontieră și în apropierea zonei demilitarizate care divizează peninsula.
Din punct de vedere legal, Coreea de Sud și Coreea de Nord încă sunt în război încă din 1953. Ostilitățile s-au încheiat printr-un armistițiu și nu printr-un tratat de pace.