WORLD

Germania critică refuzul Austriei de a permite admiterea României în Schengen. ”O zi proastă pentru Europa”

Germania critică refuzul Austriei de a permite admiterea României în Schengen. O zi proastă pentru Europa

Germania critică refuzul Austriei de a permite admiterea României în Schengen. Ministrul german de Externe, Annalena Baerbock, a susținut  că este „o zi proastă pentru Europa” din punctul de vedere al solidarităţii după „un an brutal”.

Nu doar că mi-aş fi dorit astăzi o altă decizie, prin care să fie admise în Spaţiul Schengen Bulgaria şi în special România, în schimb este o dezamăgire gravă”, a declarat Annalena Baerbock, conform agenţiei DPA şi publicaţiei Handelsblatt, în cursul unei vizite în Irlanda.

Germania critică refuzul Austriei de a permite admiterea României în Schengen. Guvernul de la Berlin a depus eforturi pentru țara noastră

„Faptul că blocajul exercitat de Austria a forţat luarea altei decizii îl consider mai mult decât fals din punctul de vedere al politicii europene şi la nivel geopolitic. În loc să avem o zi bună şi puternică pentru Europa, avem în schimb o zi proastă pentru Europa. Şi cred că trebuie să reflectăm dacă a fost într-adevăr decizia corectă”, a precizat Annalena Baerbock.

Ministrul german de Externe a subliniat că Guvernul de la Berlin a depus eforturi până în ultimul moment pentru a obţine admiterea în Schengen a Bulgariei şi mai ales a României. „Am fi avut la sfârşitul unui an dur, ca să nu spun un an brutal pentru Europa, un nou pas în sensul aprofundării integrării europene”, a insistat Annalena Berbock.