Cunoscutul fotbalist român desăvârșit în Spania, Gică Craioveanu, ajuns la vârsta de 58 de ani, nu renunță la condiția fizică. Drept dovadă stau la imaginile primite de la paparazzi Mediaflux care l-au descoperit în timp ce trăgea de fiare la o sală din Pipera. Inedit este faptul că a petrecut ore bune acolo, cel puțin două, din informațiile noastre.
Un sportiv rămâne un sportiv și după ce se retrage din activitate, iar Gică Craioveanu respectă această regulă. Din cariera sa de 18 ani, el a jucat 11 doar în Spania, reprezentând trei echipe pentr care a jucat 330 de meciuri marcând 70 de goluri. A luptat și pentru echipa națională unde are câteva goluri înscrise și o serie de prezențe (25 la număr), notabil fiind anul 1997, în care a reușit celelalte trei dintre cele patru goluri ale sale pentru tricolori în dubla manșă cu Liechtenstein.

Click to display the embedded YouTube video
Reperat de paparazzi Mediaflux la o sală de forță din zona Pipera, Gică Craioveanu s-a reîntors la făcut sport după petrecerea de pomină dată de ziua sa, celebrată în 14 februarie, atunci când a împlinit vârsta de 58 de ani. Expert al fotbalului spaniol, el este invitat des în emisiunile de fotbal autohtone în care se discută acest subiect sau i se cere de multe ori opinia prin intervenții telefonice.

În momentele în care nu se bucură de atenția publică se pare că fostul fotbalist român stă în sala de forță. Recent, timp de mai bine de două ore „a tras de fiare”. Bine, este impropriu spus tras de fiare deoarece paparazzi Mediaflux l-au găsit la o sesiune de cardio prelungită, în care banda a fost la putere.
Îmbrăcat în echipament sportiv, anii intenși de fotbal încă se văd în condiția sa fizică de invidiat, mușchii de la picioare rămând în continuare extrem de pronunțați. El este un exemplu clar că o viață activă este secretul logevității și stării de bine, fiind într-o formă de zile mari. Totuși, trebuie recunoscut că sportul merge mână în mână cu o alimentație echilibrată și o stare mentală pozitivă, propice dezvoltării.

Fostul mare fotbalist, în prezent comentator sportiv și expert fotbalistic privind campionatul spaniol continuă să fie o inspirație pentru cei din jur, indiferent că sunt aspiranți ai sportului rege sau simplii pasionați, prezența sa fiind apreciată atât în podcasturile și emisiunile sportive, cât și în presa de specialitate.
Gheorghe Craioveanu a devenit, în timp ce evolua pentru Universitatea Craiova, de două ori golgheterul Ligii 1 (în 1994 și 1995). În ultimul meci pentru Universitatea Craiova a marcat un hat-trick într-o partidă în deplasare pierdută în fața echipei Electroputere Craiova, scor 5-4.
Ulterior, a jucat timp de 11 ani, între 1995 și 2006, în cele două ligi spaniole, jucând la Real Sociedad, Villarreal și Getafe.
După retragere s-a stabilit în Getafe, unde, timp de trei săptămâni, a fost consilier pe probleme sportive din postura de independent, susținut de Partidul Popular, funcție din care și-a dat rapid demisia. De asemenea, a mai fost co-prezentator al unei emisiunii despre fotbal și comentator sportiv la postul de radio Onda Cero.