NEWS

Gigi Becali face un anunț halucinant. AUR ar putea avea ”chiar” doi candidați la prezidențiale

Gigi Becali face un anunț halucinant. AUR ar putea avea chiar doi candidați la prezidențiale
Sursa Foto: Prosport

Gigi Becali face un anunț halucinant. Deputatul AUR a declarat marţi că partidul pe care îl reprezintă va avea candidat la preşedinţie, „poate chiar doi”. El a afirmat că liderul formaţiunii, George Simion, va candida în cazul în care Călin Georgescu va fi interzis, dar cu acceptul lui Georgescu. Latifundiarul din Pipera a corbit și despre o candidatură a sa pentru Cotroceni

Gigi Becali face un anunț halucinant

Noi am stabilit deja, nu mai este niciun fel de dubiu ce se întâmplă cu domnul Călin Georgescu. Ne aşteptam să fie aşa şi atunci eu ce am spus, asta am făcut. AUR trebuie să aibă un candidat, cred că va avea un candidat, poate chiar doi candidaţi. (…) Eu i-am spus acum iar (lui George Simion – n.r.) că trebuie să-şi asume candidatura. (…) Acum are înţelegere cu domnul Georgescu ca să-şi depună candidatura. Deci, nu e niciun fel de trădare din moment. Aşteptaţi o zi, două să vedem dacă este interzis Georgescu, cu adevărat va candida Simion, cu acceptul domnului Georgescu. Normal că s-au înţeles”, a spus Becali, la Parlament.

În legătură cu ipoteza în care Călin Georgescu va primi, în schimbul susţinerii lui Simion la Preşedinţie, funcţia de premier, Becali a spus: ”Asta întrebaţi-l pe Simion”.

Eu spun părerea mea, nu spun părerea lui Simion sau a partidului. Omul ăsta (Călin Georgescu – n.r.) n-are ce căuta în conducerea ţării. Nu are cum. Sunt în post, de aceea nici n-am prea vorbit. (…) Asta e părerea mea. Că spune Simion, e altceva. El, George, are altă relaţie cu el. Nu ştiu, nu-mi spune mie George ce vorbeşte cu Georgescu tot, doar îmi spune că: domnule, dacă Georgescu va fi interzis, eu voi candida sau, probabil, că va fi şi încă un candidat că dacă-l opreşte şi pe el”, a adăugat Becali, potrivit g4media.ro.

Poate e nevoie să candideze amândoi

Întrebat în legătură cu o altă variantă vehiculată ca posibil candidat, Dan Dungaciu, Becali a spus: ”Păi, depinde acuma, să vedem cum se înţeleg, cum se înţelege cu Georgescu el, George. Dacă se înţelege să-l susţină pe Dungaciu, să vedem, poate e nevoie să candideze amândoi, că nu se ştie nici cu George ce se întâmplă”.

Poate să facă şi asta (ca lui George Simion să-i fie interzisă candidatura – n.r.). Normal, acuma ce văd este intenţia sau interesul să intre în turul doi Antonescu cu Ponta. Asta cred că au ei în intenţie”, a mai susţinut George Becali.

El a apreciat, însă, că nu crede că Victor Ponta va fi votat de suveranişti.

Eu sunt prieten cu el şi îl apreciez şi ca un om politic, dar nu, nu cred, adică el încearcă, dar nu, nu e credibil”, a explicat Becali.

Întrebat dacă AUR a strâns semnături şi pentru alt candidat, pe lângă cele pentru Călin Georgescu, George Becali a spus: „Nu mă întrebaţi pe mine, că nu sunt eu conducător. Dacă ştiu, nu pot să spun toate, sunt lucruri pe care nu pot să vi le spun”.

Biroul Electoral Central a respins, duminică seară, înregistrarea candidaturii lui Călin Georgescu, iar atăzi de la ora 17, CCR se va pronunța în legătură cu contestația depusă de candidatul suveranist.

Mihnea Tălău. Redactor la MediaFlux. Dedicat presei încă din 1998. Am o diplomă în Drept, un „mic” masterat și o scoală de jurnalism. Am avut norocul și onoarea de a face parte, în decursul ... vezi toate articolele