NEWS

Gregorian Bivolaru primește 50.000 euro daune de la Statul român. Instanța i-a dat dreptate lui Guru

Gregorian Bivolaru primește 50.000 euro daune de la Statul român. Instanța i-a dat dreptate lui Guru
Foto: Gândul

Gregorian Bivolaru primește 50.000 euro daune de la Statul român pentru faptul că a fost cercetat și judecat timp de aproape 17 ani într-un dosar penal, în final fiind achitat.

Dosarul s-a judecat pe fond la Tribunalul Sibiu și a avansat, recent, la Curtea de Apel Alba Iulia. Gregorian Bivolaru reclamă că a fost cercetat și judecat, din 2004 și până în 2021, în dosarul grupării MISA (Mișcarea de Integrare Spirituală în Absolut), în care a fost acuzat de trafic de persoane şi constituirea unui grup infracțional organizat.

Gregorian Bivolaru primește 50.000 euro daune de la Statul român pentru 17 ani de procese

DIICOT Bucureşti a trimis în judecată 21 de persoane la data de 14 iunie 2007.

Dosarul a fost strămutat la Cluj. Prin sentinţa penală din ianurie 2020, Tribunalul Cluj a dispus achitarea inculpaţilor pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unei organizații cu caracter fascist, rasist ori xenofob și de trecerea ilegală a frontierei unui stat străin, de reproducere a unor opere sau a unor produse purtătoare de drepturi conexe fără consimțământul titularilor drepturilor recunoscute de lege.

De asemenea, instanța a încetat procesul penal pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane, de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni, de discriminare, de promovarea ideologiei fasciste, rasiste ori xenofobe, prin propagandă, de trecerea ilegală a frontierei de stat a României, de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, de contestarea sau negarea în public a holocaustului ori a efectelor acestuia, ca urmare a intervenirii prescripţiei speciale a răspunderii penale.

DIICOT şi una dintre victime au depus apel, dar soluţia a rămas definitivă în 16 februarie 2021 prin respingerea acestuia de către Curtea de Apel Cluj.

Acuzațiile lui Gregorian Bivolaru

Bivolaru susține în acțiunea prin care solicită daune din partea Statului Român că opinia a fost intoxicată cu imaginea unei aşa-zise comunităţi asociale, loc al pierzaniei tinerilor, sediul unor obiceiuri respingătoare şi, peste toate, loc în care se desfăşurau adevărate orgii”.

Potrivit acestuia, apogeul şocant al abuzurilor împotriva practicanţilor yoga l-au reprezentat descinderile din data de 18 martie 2004, la care au participat peste 130 de procurori, jandarmi şi poliţişti, fiind cea mai mare acţiune poliţienească de până atunci, denumită de autorităţi „Operaţiunea CHRIST”.

„Respectiva operaţiune a fost imediat urmată de racolarea unor aşa-zise „victime” (foşti cursanţi yoga) ce s-au arătat dispuse să dea declaraţii fals incriminatoare, fie din frică, fie fiind păcălite cum că vor putea obţine daune materiale uriaşe spre a se îmbogăţi. Acele percheziţii făcute cu încălcarea legii au fost apoi urmate de fabricarea a două dosare penale”, spune Bivolaru.

[email protected] Absolventă de Drept, dar atrasă iremediabil de jurnalism. Un drum lung, greu, dar întotdeauna frumos, fie că a fost vorba de jurnalism ... vezi toate articolele