Povestea lui Grigore Cantacuzino zis ”Nababul”, cel mai bogat român de la sfârșitul secolului 19. Și-a construit trei palate și un cavou somptuos

Povestea lui Grigore Cantacuzino zis ”Nababul”, cel mai bogat român de la sfârșitul secolului 19 este ”colorată” cu multe aspecte inedite. Bunăoară, era cunoscut în epocă, deși avea o avere colosală, Grigore Cantacuzino nu avea niciodată bani la el.

Există nenumărate anecdote legate de „Nababul”. Se spune că, la vremea când și-a construit castelul de la Bușteni, Prințul Cantacuzino l-ar fi întrebat pe „vecinul” său de pe Valea Prahovei, Regele Carol I:

„Majestate, îmi permiteți să acopăr castelul meu cu monede de aur?”. La asemenea întrebare, Regele i-ar fi răspuns: „Sigur că da, însă cu o condiție: să așezați banii pe muchie, unul lângă altul…”.

Nu se știe dacă răspunsul Regelui era o ironie sau o modalitate de a mai tăia din „nasul” aceluia care era mult mai bogat decât monarhul țării. Dar, dacă și-ar fi pus asta în minte, George Grigore Cantacuzino ar fi putut să acopere castelul din Bușteni numai cu bănuți de aur, chiar și așezați pe muchie!

Grigore Cantacuzino zis ”Nababul”, cel mai bogat român de la sfârșitul secolului 19. A avut funcții importante în stat

Născut pe data de 22 septembrie 1832 în Bucureşti, Gheorghe Grigore Cantacuzino era fiu de vornic și a primit prin naștere rangul nobiliar de prinț.

Era descendent direct al domnitorului Constantin Brâncoveanu și provenea și din vestita familie princiară bizantină a Cantacuzinilor.

S-a căsătorit cu Zoe Bibescu, iar după decesul acesteia s-a recăsătorit. A avut şapte copii. A murit pe data de 23 Martie 1913, la vârsta de 81 de ani.

Primele studii le-a facut la București. Ca orice tânăr din familiile boiereşti a continuat studiile la Paris unde a obţinut bacalaureatul, iar apoi a urmat Facultatea de Drept, devenind doctor in ştiinţe juridice în 1858.

A participat activ la coaliţia politică care a dus la îndepărtarea domnitorului Alexandru Ioan Cuza de la conducerea României (1866), iar în anii următori a avut diverse funcții în conducerea statului român.

• A fost ales deputat în Adunarea Constituantă de la 1866, unde a făcut parte din comitetul însărcinat cu elaborarea Constitutiei.
• A fost primar al Bucureștiului în două mandate. Una din inițiativele sale în perioada cât era primar a fost ridicarea monumentului denumit Fântâna George Grigorie Cantacuzino din Parcul Carol I. În timpul său se ajunge ca rețeaua de tramvai să măsoare 14 km de linie.
• A deținut în două rânduri funcția de ministru de Interne (1899-1900 și 1904-1907) și pe cea de președinte al Consiliului de Miniștri.
• Ministru al Lucrărilor Publice (1873-1875) și ministru al Justiției (1870).

Fabulosul palat Cantacuzino din București 

Clădirea se află pe Calea Victoriei și găzduiește astăzi Muzeul George Enescu.

Locul, cu o latură pe strada Frumoasă și alta pe fostul Pod al Mogoșoaiei, a aparținut familiei Cantacuzino încă din secolul al XVII-lea. Iar la începutul secolului XX, aici avea să se ridice… Palatul!

Planurile noii construcții au fost făcute de arhitectul Ioan D. Berindey, cu studii desăvârșite la Paris. Întâlnirea dintre Cantacuzino și arhitect a avut loc la 1 iunie 1901, iar recepția finală a palatului s-a făcut la 12 octombrie 1906.

Se spune că, încântat de ce realizase, Ion Berindei i s-a adresat Nababului: ”Rog pe Dumnezeu să acorde Excelenței Sale un șir de ani fericiți, cât mai lung, spre a putea împreună cu a dumisale familie stăpâni și a se putea bucura în această falnică clădire, care a dat ocazia atâtor specialiști și meșteșugari a-și manifesta cunoștințele lor, denotând odată mai mult progresele săvârșite în țara noastră».

Arhitectul avea de ce să fie mulțumit”, scrie Georgeta Filitti. „Se intra pe patru porți cu grilaj în stil Ludovic al XIV-lea. Palatul era rodul concepției sale și al dorințelor proprietarului. Și azi se ridică falnic, cu fațada decorată de E.W.Becker cu stema Cantacuzinilor și compoziția «Muzica»”.

Palatul Cantacuzino din Bușteni, reședința de vară a prințului

Construit într-un peisaj feeric, înconjurat de grote, cascade și fântâni arteziene, privind semeţ către munţii Bucegi, Castelul Cantacuzino poate fi inclus cu uşurinţă într-un top 3 al celor mai frumoase castele ale României.

”Eu, Gheorghe Gr. Cantacuzino cu soţia mea, Ecaterina, născută Băleanu, clădit-am acest castel în amintirea străbunilor și pentru adăpostul urmașilor” – inscripţia de pe una din laturile castelului atestă data finalizării lui, 1911. În acel moment, castelul era construit, mobilat și avea toate utilităţile: apă curentă, energie electrică și servicii de telefonie.

Cu un gust desăvârșit pentru frumos, Gheorghe Grigore Cantacuzino a ridicat un castel vrednic de iluștrii săi străbuni. La înălţarea construcţiei în stil pavilionar s-au folosit materiale scumpe: marmură de Carrara, mozaic roman, ceramică italiană, piatră de Albești, foiţă de aur și lemn de ștejar. Maeștri veneţieni au realizat pe piele de Cordoba portretele a 12 descendenţi de seamă ai Cantacuzinilor, care pot fi admirate și astăzi în salonul de onoare. Deși Cantacuzino a mai trăit doar doi ani după finalizarea lucrărilor, a reușit să lase urmașilor o bijuterie arhitectonică de care se poate bucura astăzi orice călător.

Palatul de la Florești, Micul Trianon care urma să aibă 365 de camere, cât zilele unui an

Moșia Floreștilor a moștenit-o Prințul George Grigore Cantacuzino de la tatăl său (care la rândul său o moștenise de la mamă-sa, Măricuța Pârșcoveanu).

Acolo avea să decidă bătrânul să facă „leagănul familiei” și tot acolo a fost și gândul Nababului.

Pe acest domeniu, încă din 1907, Prințul Cantacuzino a pus să se ridice o clădire în stil rococo, o copie fidelă a Micului Trianon, pentru plăcerea nepoatei sale celei mari, Alice.

Planurile au fost făcute de arhitectul Ioan D. Berindey și, dacă ar fi fost respectate întocmai, prințesa cantacuzină ar fi avut un palat cu 365 de camere, câte una pentru fiecare zi a anului.

Din păcate, moartea bunicului său va încetini pentru o vreme lucrările la palatul de la Florești.

Parțial, clădirea va fi dată în folosință în 1914, însă războiul le va opri pe toate. În perioada interbelică, se lucrează din nou, intermitent, până la începutul celei de a doua mari conflagrații. Soarta Micului Trianon de la Florești a fost una tragică, un proiect neterminat cu adevărat niciodată, prăduit de câteva ori – ba de nemți, ba de localnici, ba de comuniști.

Cavoul de care era foarte mândru

Mausoleul lui Cantacuzino este printre cele mai vizitate de turiştii care ajung la cimitirul Bellu. Acesta a fost realizat de Ion Mincu în 1899.
Sculpturile sunt realizate de Dubois Ernest Henri.

Gheorghe Grigore Cantacuzino a fost înmormântat cu onoruri militare în somptuosul cavou pe care l-a construit în timpul vieții și despre care nora lui, Maruca, scria:

„Socrul meu care se mândrea cu acest cavou mai mult încă decât cu celelalte case ale sale, tot orgoliul neamului, ne destinase fiecăruia un loc”.