WORLD

Gruparea Hezbollah, păcălită magistral de Mossad. Cum au reușit agenții secreți să manipuleze pagerele teroriștilor

Gruparea Hezbollah păcălită magistral de Mossad. Cum au reușit agenții secreți să manipuleze pagerele teroriștilor
sursa foto: news18.com

Miliția șiită Hezbollah a recunoscut că explozia dispozitivelor de comunicații reprezintă o breșă majoră de securitate. Chiar dacă Israelul a negat că s-ar afla în spatele exploziilor pagerelor, ultimele informații arată că artizanul acestei operații a fost serviciul de informații israelian Mossad.

În spațiul public din Liban au apărut zeci de imagini și materiale video care ilustrează explozia pagerelor în locuri publice supermarketuri, mijloace de transport în comun sau locuințe.

Cum a reușit Mossad-ul să păcălească miliția șiită Hezbollah

Potrivit informațiilor din media libaneză, sunt cel puțin 27 de decese printre care și doi copii și alte câteva mii de persoane rănite. Pagerele și stațiile walkie talkie care au explodat zilele trecute au fost manevrate de agenții Mossad.

Agenția de știri Reuters a precizat că ar fi vorba de 5.000 de astfel de dispozitive. Mai mult decât atât, achiziția pagerelor ar fi fost deturnată de serviciile secrete israeliene. Mai mult decât atât, miliția șiită ar fi cumpărat dispozitivele manipulate de la o firmă fantomă folosită pe post de paravan de Mossad.

La scurt timp după primele explozii din Liban, autoritățile libaneze și-au pus întrebarea cum a fost posibilă manipularea dispozitivelor, în condițiile în care explozibilul nu putea fi introdus decât pe linia de asamblare. După lungi verificări s-a ajuns la concluzia că pagerele au fost produse de firma taiwaneză, Gold Apollo.

Însă reprezentanții firmei din Taiwan au arătat cu degetul spre o altă firmă maghiară BAC Consulting, care ar fi fost autorizată să producă dispozitivele respective. Doar că nici maghiarii nu au fost cei care au produs pagerele manipulate, ci mai degrabă a intermediat tranzacția.

Pagere Hezbollah
Sursă foto: EvZ

Cel puțin 27 de persoane au murit și alte câteva mii au fost rănite

Directorul BAC Consulting a precizat că pagerele nu au fost produse în Ungaria. Firma a preluat comanda militanților Hezbollah, însă a distribuit-o unui alt producător. Publicația americană New York Times a scris că, de fapt, pagerele au fost produse de o firmă fantomă folosită de Mossad.

Dispozitivele cu explozivi ar fi fost asamblate de agenții serviciului de intelligence israelian. Aceeași publicație a mai scris că în spatele acțiunii se află și un cetățean norvegian, cel care a înființat compania bulgară Norta Global Ltd, despre care se spune că ar fi fost cea care ar fi implicată în acțiunea Mossadului.

După manipularea pagerelor, agenții secreți au montat și un mic mecanism de detonare. Pagerele Hezbollah au fost setate să sară în aer în momentul recepționării unui mesaj codat distribuit printr-o aplicație piratată. Israelul a investit în dezvoltarea de noi tehnologii, după ce liderii Hezbollah au ordonat militanților să renunțe la telefoanele de ultimă generație din cauza serviciului de localizare, porivit EvZ.

toma@mediaflux.ro Toma Enescu are o pasiune pentru presă, literatură și politică. Îi place să fie informat și este mereu la curent cu ce se întâmplă în ... vezi toate articolele