NEWS

Guvernul ar urma să mărească pensiile în 2027. Ministrul Finanțelor: „Avem în calcul o indexare, dar trebuie să fim foarte prudenți”

Guvernul ar urma să mărească pensiile în 2027. Ministrul Finanțelor Avem în calcul o indexare dar trebuie să fim foarte prudenți
Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor Foto: Colaj MediaFlux

Pensiile românilor ar putea fi majorate în anul 2027. Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare anunță că Guvernul ar lua în calcul o nouă formă de indexare.

O nouă indexare luată în calcul de Guvern

Ministrul interimar al Finanțelor a explicat că Guvernul ia în calcul indexarea pensiilor în 2027, însă nivelul acesteia va fi stabilit în funcție de situația bugetară. Cuantumul acesteia va depinde de impactul noii Legi a salarizării și de construcția bugetului de stat.

Întrebat dacă pot fi identificați banii necesari pentru aplicarea eventualei indexări, Alexandru Nazare a precizat că toate aceste cheltuieli trebuie analizate în cadrul construcției bugetului pentru anul 2027.

Sunt convins, și într-adevăr în ecuația bugetului pe 2027 toate aceste chestiuni trebuie tratate individual. În mod cert, o adoptare a Legii salarizării vine cu un plus de cheltuială, nu știm exact care va fi cuantumul acestor agregate. O potențială indexare vine cu alt plus, care trebuie compensat. Momentul când vom răspunde la acest lucru este când vom elabora bugetul de stat.

Am și spus, acum în jur de o lună, că da, avem în calcul o indexare pentru 2027, dar trebuie să fim foarte prudenți în privința cuantumului acestei indexări. Trebuie să luăm în calcul impactul real al Legii salarizării”, a declarat Alexandru Nazare, pentru România TV.

Nazare a vorbit și despre perspectivele economice pentru perioada următoare, arătând că evoluția economiei în trimestrele III și IV va fi esențială pentru evitarea recesiunii.

Depindem de evoluția din trimestrul trei și trimestrul patru pentru a reuși să evităm recesiunea. Pentru trimestrul trei, cu cât avem o performanță mai bună în agricultură, va fi mai bun. O contracție mică în trimestrul trei este și ea bună.

În trimestrul patru depindem foarte mult de construcții. Performanța sectorului cheie din acest an este zona construcțiilor care în ultimele trei luni de zile a avut o performanță foarte bună”, a declarat ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare,.

toma@mediaflux.ro Toma Enescu are o pasiune pentru presă, literatură și politică. Îi place să fie informat și este mereu la curent cu ce se întâmplă în ... vezi toate articolele