NEWS

Guvernul rămâne pe poziții în disputa plafonării adaosului comercial la alimente. Ioana Dogioiu către Sorin Grindeanu: ”Nu-mi cer scuze pentru nimic”

Guvernul rămâne pe poziții în disputa plafonării adaosului comercial la alimente. Ioana Dogioiu către Sorin Grindeanu Nu-mi cer scuze pentru nimic
Sursă foto: gov.ro

După disputa iscată de plafonarea adaosului comercial la alimentele de bază, Guvernul rămâne pe poziții. Purtătoarea de cuvânt a Executivului, Ioana Dogioiu își asumă declarațiile anterioare și îi transmite lui Sorin Grindeanu că nu are de ce să își ceară scuze.

Guvernul rămâne pe poziții

Ioana Dogioiu, purtătoarea de cuvânt a Guvernului, le-a dat replica, joi, liderilor social-democrați, după ce președintele interimar al PSD i-a reproșat lui Ilie Bolojan declaraţiile acesteia. Săptămâna trecută, Dogioiu spusese că în Coaliţie s-a luat o decizie cu acordul social-democraţilor ca plafonarea preţurilor să fie supendată.

Sorin Grindeanu i-a transmis premierului, în şedinţa Coaliţiei de miercuri, că Dogioiu va trebui demisă din funcţie dacă va mai face astfel de declaraţii.

„Un purtător de cuvânt nu are opinii personale, eu vorbesc în baza unui mandat. Tot ce se discută în şedinţă este înregistrat şi se află în stenograme. Nu intru în dispută cu niciun lider politic şi nu intenţionez să-mi cer scuze pentru nimic.

Mâine dimineaţă (n.r. – vineri), premierul va avea o întîlnire cu retailerii şi, dacă în urma acestei discuţii şi a altor discuţii politice se va lua o decizie, o vom anunţa”, a afirmat, joi, Ioana Dogioiu, conform Antena3.

Elena Șerban nu s-ar vedea făcând altceva decât presă. După ce a studiat Mass Media și Publicitate la SNSPA, a mers direct către televiziune în 2003. A fost, pe rând, reporter, redactor, productor ... vezi toate articolele