Harta controalelor fiscale din România se schimbă radical. Președintele ANAF, Adrian Nicușor Nica, a anunțat că instituția pe care o conduce renunță la vechiul sistem de verificări stabilite la nivel județean în favoarea unor acțiuni țintite la nivel național.
Mișcarea are scopul de a elimina eventualele protecții locale și de a lovi direct în zonele cu risc ridicat de evaziune.
Adrian Nicușor Nica a explicat că noua abordare va permite o coordonare centralizată, astfel încât echipele de control să nu mai poată fi influențate de rețelele de interese locale. Inspectorii Antifraudă vor fi trimiși „la punct fix”, pe baza unor analize de risc riguroase efectuate la nivel central.
„Evident că înainte de a demara orice control facem o analiză de risc pe baza datelor pe care le avem, profitând de partea asta de digitalizare pe care o punem la punct pas cu pas. Nu e un proiect ușor și nu un proiect continuu digitalizarea, așa cum am comunicat public, o să prezentăm rezultatele după fiecare acțiune.
În ceea ce privește persoanele fizice cu averi justificate versus veniturile pe care le încasează, e un proces continuu de lucru. Sunt vizați în principal cei cu autoturisme, partea de OnlyFans, unde sperăm ca, în cel mai scurt timp să venim cu noi declarații, să prezentăm ce s-a întâmplat”, a spus președintele Fiscului.
„Eu cred că legislația este suficient de puternică, vreau ceea ce am spus mereu: să departajăm contribuabilul onest care ne plătește taxe, care, așa cum a spus și domnul ministru (Alexandru Nazare – n.r.) a beneficiat de reduceri, de facilitatea fiscală respectivă pe care am văzut că totuși a fost mai puțin popularizată. Totuși, 3% este pentru prima dată când ANAF-ul – și Ministerul de Finanțe – plătește această sumă.
Încercăm să arătăm antreprenorilor de bună credință, care ne ajută prin comportamentul lor, un cost al colectării mult mai bun pentru ANAF, că știm care sunt și încercăm să-i tratăm diferit și vreau să vă spun că această digitalizare și această analiză de risc centralizată vizează în principal eliminarea din piață a celor care sunt în zona neagră și gri”, a subliniat Adrian Nica.
„În momentul acesta avem doar o analiză în curs și pe proprietăți imobiliare, însă suntem departe de a demara acțiunile de control, deoarece, așa cum am făcut în partea de transport alternativ – unde în acest moment există o acțiune la nivel național – echipele noastre pe subiectul transport alternativ, echipele din antifraudă au undeva la două luni un control constant – constatăm că foarte puțini oameni aleg să intre în legalitate și fenomenul continuă.
Așteptăm în acest sens modificări legislative pe care să le propunem, să încercăm să descurajăm și atunci pe partea aceasta cumva începem treptat cu fiecare domeniu și vrem ca atunci când facem analize de risc să mergem țintit”.