Poți să iei bani de la stat dacă ești o persoană aptă de muncă și în șomaj. Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) anunță faptul că prin completarea unui „chestionar”, fiecare persoană fără job va putea beneficia de ajutor în funcție de nevoie. De la informarea și consilierea privind angajarea la un loc de muncă până la subvenționarea locului de muncă sau chiar acordarea de ajutor, oferirea de consultanță, pentru demararea unui afaceri proprii.
Persoanele care se află acum în căutare unui loc de muncă vor fi evaluate și vor primi un anumit nivel de ocupabilitate, în funcție de răspunsul la diverse întrebări. Aceste niveluri de ocupabilitate sunt „ușor ocupabil”, „mediu ocupabil”, „greu ocupabil” și „foarte greu ocupabil”. În funcție de fiecare nivel în parte, persoana respectivă va primi ajutor potrivit de la ANOFM, după cum urmează:
Pentru cei „ușor ocupabili”, măsurile vizate sunt:
Informare și consiliere profesională;
Mediere;
Consultanță și asistență pentru începerea unei activități independente sau pentru inițierea unei afaceri;
Drepturi bănești, cum ar fi prime de mobilitate, prime de inserție, prime de activare;
Bubvenționarea locului de muncă.
Pentru cei cu nivelul de ocupabilitate mediu, pe lângă măsurile de mai sus, se va putea oferi și evaluarea și certificarea competențelor profesionale dobândite în afara unui cadru formal (loc de muncă sau cursuri), precum și cursuri de formare profesională.
Cei „greu ocupabili” vor putea beneficia, pe lângă cele menționate mai sus (fiind exclusă consultanța pentru începerea unei activități pe cont propriu), și de includerea în cadrul unor programe care au ca scop ocuparea temporară a forței de muncă din rândul șomerilor.
Pentru cei „foarte greu ocupabili” este prevăzută, pe lângă măsurile deja menționate, îndrumare pentru includerea în programul „A doua șansă”.
În plus, potrivit Legii 76/2002, scopul acestei proceduri de profilare este ca, pentru cei cărora le-a fost stabilit nivelul de ocupabilitate greu și foarte greu, să se poată oferi îndrumare pe parcursul procesului de integrare socioprofesională la noul loc de muncă, timp de maximum trei luni, cu acordul angajatorului.