NEWS

Ilie Bolojan, consultări cu federațiile sindicale din învățământ! Sindicaliștii din Educație vor boicota începerea anului școlar, iar protestele se vor amplifica VIDEO

Ilie Bolojan consultări cu federațiile sindicale din învățământ Sindicaliștii din Educație vor boicota începerea anului școlar iar protestele se vor amplifica VIDEO
sursă foto: captură video

Prim-ministrul Ilie Bolojan și ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, au avut luni, 11 august, la Palatul Victoria, o întâlnire de lucru cu reprezentanții Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, Federației Sindicatelor din Educație ”Spiru Haret” și Federației Naționale Sindicale ”Alma Mater”. Între timp, în aceste condiţii, liderii sindicali au transmis că vor boicota începerea anului şcolar și vor continua protestele care au loc și astăzi în București.

Sindicaliştii din Educaţie protestează şi luni, nemulţumiţi de măsurile adoptate de Guvern pentru reducerea deficitului bugetar. Ei cer demisia ministrului Educaţiei, Daniel David.

Ilie Bolojan, consultări cu federațiile sindicale din învățământ!

În cadrul consultărilor au fost analizate modul de implementare și efectele aplicării recentelor măsuri care au impact asupra sectorului educației, respectiv: creșterea normei didactice de predare cu două ore pe săptămână, creșterea efectivelor de elevi la clasă, modificarea tarifului pentru plata cu ora, finanțarea sistemului de învățământ.

”Este important să avem o discuție corectă, în care fiecare să ne susținem punctul de vedere. Măsurile luate de Guvern sunt fundamentate pe posibilitățile pe care le are în prezent bugetul României și pe realitățile din sistemul educației”, a afirmat premierul Ilie Bolojan la întâlnirea cu reprezentanții federațiilor sindicale din educație.

De asemenea, prim-ministrul a subliniat că majorarea normei didactice cu două ore săptămânal, respectiv de la 18 la 20 de ore pe săptămână, plasează România în media europeană din acest punct de vedere.

”Va fi mai multă muncă pentru aceeași bani. Aceasta este realitatea. Suntem însă deschiși să facem simplificări în sistemul de învățământ pentru ca timpul și energia cadrelor didactice să se concentreze asupra actului educațional”, a menționat prim-ministrul Ilie Bolojan.

Șeful Executivului a solicitat Ministerului Educației și Cercetării să facă analize cu privire la punerea în aplicare a noilor reglementări și, acolo unde apar probleme, să propună soluții punctuale pentru remedierea acestora.

La întâlnirea de lucru de la Palatul Victoria, împreună cu prim-ministrul Ilie Bolojan și cu ministrul Daniel David au mai participat, din partea Guvernului, secretarii de stat din Ministerul Educației și Cercetării, Sorin Ion și Gigel Paraschiv.

Sindicaliștii din Educație vor boicota începerea anului școlar, iar protestele se vor amplifica

Sindicaliştii din Educaţie și-au spus nemulţumirile pe care le-au produs măsurile adoptate pentru reducerea deficitului bugetar, iar la final au anunţat că premierul i-a ascultat, dar nu a părut că a şi auzit ce au avut de spus.

Acţiuni de pichetare vor avea loc şi în zilele de marţi şi miercuri.

”Vom boicota începutul anului şcolar”, au transmis liderii sindicali.

Aceştia au transmis că la 1 septembrie începe anul şcolar, dar se va stabili calendarul protestelor şi dacă vor începe sau nu cursuzile în 8 septembrie, aşa cum ar trebui.

Sindicaliştii avertizează că protestele vor continua şi vor avea o amploare din ce în ce mai mare.

claudiu.popa@mediaflux.ro - Claudiu Popa este jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Cochetează cu presa încă din liceu, când a scris la ziarele Informația Prahovei sau Actualitatea Prahoveană. ... vezi toate articolele