Ilie Bolojan prezintă azi reforma pensiilor speciale, într-o conferinţa de presă, programată de la ora 12:00.
Săptămâna trecută, vicepremierul Tanczos Barna afirma că reforma pensiilor speciale va fi inclusă cel mai probabil în al treilea pachet de măsuri fiscale.
UPDATE: Anunțul făcut de Ilie Bolojan în cadrul conferinței de presă de marți
Click to display the embedded YouTube video
„Vom asigura sprijinul financiar necesar pentru refacerea infrastructurii și cei care au avut case afectate sau care au avut de suferit”, a transmis premierul.
„Așa cum știți, avem o urgență legată de clarificarea modului în care se pensionează magistrații.
Avem reținute peste 800 de milioane euro pentru trei cauze neîndeplinite din ultima cerere depusă, dintre care peste 230 mil euro sumele reținute până la rezolvarea acestei soluții. Avem ca termene noiembrie pentru îndeplinirea jaloanelor, altfel pierdem banii.
Rezolvarea acestei probleme are alte câteva elemente foarte importante. Unul care ține de echitatea socială. Aceste pensii sunt mult mai mari decât orice alte pensii. Apare o nedreptate socială.
Rezolvarea acestei probleme dar și a sistemului de salarizare ține de eficiența acestui sistem și de îmbunătățirea actului de justiție.
Atunci când un om e la maturitatea vârstei profesionale, peste 45-50 de ani, trebuie să poată pune această experiență în serviciul public.
Când vom avea un corp de magistrați care va rămâne în activitate până la vârsta de pensionare, vom avea o calitate a serviciului de justiție mult îmbunătățită”, a anunțat premierul.
„Care sunt problemele acumulate în zona de justiție:
Una din problemele majore e ieșirea la pensie prea repede.
Din cazurile pe care le avem în ultimii ani, și timp de trei luni de zile am semnat pensionări de magistrați, două treimi ies la pensie la 47-49 de ani, o vârstă a maturității profesionale și e doar o problemă de calitate, dar nu doar de calitate, ci și de sustenabilitate.
Nu mai avem oameni care înlocuiască oamenii experimentați din sistemele publice. Generațiile care vin sunt la jumătate sau și mai mici decât cele care ies în pensie. Avem o criză a forței de muncă.
Această propunere vine să crească vârsta de pensionare și să elimine această problemă.
O a doua problemă acumulată este faptul că valoarea pensiei e la nivelul ultimului salariu.
Am avut două etape, înainte de 2020 în care datorită formulei din lege – pensia era 80% din venitul brut, în fapt înseamnă mai mult decât venitul net.
Ani de zile pensiile au fost mai mari decât salariile, lucru care este total anormal și nu există nicăieri, în afara unor pensii private”, a mai arătat Bolojan.
„Am avut faza în care s-a introdus o frână la această prevedere și s-a adăugat dar nu mai mult decât ultimul venit. Practic, în acești ani pensiile au fost la nivelul ultimului salariu.
Dacă facem un calcul al unei pensii medii, se ridică la aproximativ 24-25.000 de lei, 5.000 de euro net. Pensia media este în România între 500-600 de euro, o diferență foarte mare.
Nicăieri în sistemele europene nu există o astfel de prevedere.
A treia problemă, care nu este rezolvată prin această propunere, trebuie gândită o lege de salarizare clară, estimez că se poate face până la toamnă, avem legi de salarizare care sunt interpretabile, neclare și de multe ori forțate în interpretare”, a mai arătat premierul.
„Această situație a dus la situația în care am avut peste 20.000 de acțiuni în instanțe, generate de oameni din sistemul de justiție, pentru drepturi salariale, bazate pe discriminare, acordare de sporuri, despăgubiri condiții necorespunzătoare, valoarea de referință sectorială sau acte administrative validate prin hotărâri judectorești”, mai arată șeful Guvernului.
„În urma aceste sentințe în cascadă, guvernele au trebuit să plătească aproximativ 2 mld euro diferențe salariale în acest sistem.
Înțeleg că mai există încă un stoc de sentințe, alte miliarde de lei, un sistem impredictibil de salarizare cu sume importante de bani pe care nu le putem prevedea. În condițiile în care suntem în această criză bugetară, e nevoie să intervenim pentru a veni cu o lege de salarizare care să fie clară.
Nu se pune problema de a veni cu legi care reduc salarii, ci pentru a avea predictibilitate.
Ce propunem pentru primele două probleme.
Legat de vârstă și de vechime, propunem creșterea vârstei de pensionare și intrarea în pensie la vârsta standard de 65 de ani.
Vechimea de azi, 25 de ani, propunem majorarea la 35 de ani.
Un magistrat care lucrează de la început în sistemul de magistratură poate ieși la pensie mai repede, dar la 58 de ani. Ar urma ca pentru fiecare an pentru care optează să iasă mai repede să piardă 2 procente din pensie, astfel încât pe logica de contributivitate, să existe această formulă.
Azi avem o mică parte care au preferat să rămână să lucreze, și le mulțumesc, după vârsta standard de activitate. Cred că în anii următori se va vedea acest lucru prin calitatea actului de justiție, sentințe unitare.
Am analizat sistemele din țările UE, vârsta de pensionare ee 65 de ani în aproape toate țarile UE”, a declarat Bolojan.
„În ce privește cuantumul, majoritatea țărilor au un procent care se referă la valoarea salariilor încasate în ultimii ani de activitate, de la care se calculează procente.
În unele țări avem un sistem total contributiv, în cele mai multe țări există o formulă care ne duce în situația de a ne apropia de o valoare de 65-70 la sută din veniturile nete din ultimii ani de activitate.
Am făcut o propunere care ține cont de acest principiu de bază, dar și de formulele din legislația românăească.
Propunerea e ca valoarea pensiei să fie de maximum 70% din ultimul salariu net, nu 80% din brut ca azi. O valoare oricum la marja superioară a situației din UE.
Calculul efectiv se face raportat la veniturile brute, un procent de 55% din venitul brut în ultimii 5 ani dar nu mai mult de 70% din ultimul salariu net.
Aceste propuneri mai au și alte elemente, aspecte de tehnicalitățile care nu cred că țin de interesul opiniei publice. Vom comunica azi textele de lege cu toate detaliile, vom purta discuții cu toți cei interesați.
Săptămâna viitoare dorim să avem acest pachet definitivat.
Avem azi magistrați care au îndeplinit condițiile de pensionare, și pentru a nu părăsi sistemul, aceste propuneri sunt completate de dispoziții tranzitorii care permit pensionarea după vechea lege și să lucreze cât doresc, pentru a nu avea fluctuații majore în sistemul de justiție.
Aceste propuneri sunt în măsură să respecte principiile care țin de legislație, au fost analizate deciziile CCR astfel încât propunerile să îndeplinească aceste decizii.
Asigurarea fluxurilor de investiții e un obiectiv important, asigură menținerea echilibrelor financiare și creează baza pentru dezvoltare și relansare economică.
Aceste investiții pot contribui la dezvoltarea industriei de apărare, o parte fiind asigurate din împrumutul european pe programul SAFE.
Foarte probabil la sfârșitul zilei de azi vom comunica Comisiei Europene propunerile României pentru programul SAFE”, a mai arătat Bolojan.
„După evaluare se va stabili un mecanism prin care cele 150 mld contractate de UE vor fi alocate pe țări.
Pachetul României va conține proiecte care țin strict de zona de apărare, propuse de MApN, dar și proiecte de infrastructură militară-civilă, cum sunt coridoarele de transport.
Cel puțin două proiecte care țin de autostrăzi urmează să fie propuse în acest pachet.
Funcție de anvelopa care va reveni României, vom urmări componenta de apărare, componenta de infrastructură mare pe coridoare de tip autostrăzi și componenta logistică, care ține spre exemplu de portul Constanța.
Presiunea pe care ministerele trebuie să o deruleze este să căutăm toate soluțiile pentru a asigura front de lucru pentru constructori.
Pe zona de împrumuturi, ne propunem să accesăm cea mai mare sumă posibilă. Specificul PNRR e că aceste proiecte nu pot fi fazate, dacă le-ai terminat ți-ai luat banii, dacă nu trebuie să dai banii înapoi plus penalități. Vom include proiectele pentru care există garanția că se finalizează până în toamna anului viitor”,a conchis premierul.
Acesta a menționat că vârsta de pensionare va creşte pentru cei care beneficiază de aceste venituri şi pensia nu trebuie să fie mai mare decât salariul.
Întrebat dacă reforma pensiilor speciale va presupune în special creşterea vârstei de pensionare, vicepremierul a spus la RFI:
„Absolut şi cât mai repede, imediat, nu într-un orizont de 20 şi ceva de ani sau 15 ani sau nu ştiu câţi ani. Deci, aceea nu este o reformă serioasă”.
„Eu pot să fiu de acord cu cei care spun că e nevoie de pensii speciale, pentru că în Europa, în toate ţările civilizate, acolo unde pe perioada activităţii din domeniul respectiv ai foarte multe restricţii, acolo trebuie să ai şi o compensare a acestui lucru.
Cei din Justiţie, cei din Ministerul Public au foarte multe restricţii, nu pot face altceva, trebuie să se concentreze doar pe activitatea respectivă. Au o reglementare foarte, foarte strictă în ceea ce priveşte conduita. (…)
Şi comisarii europeni au pensii speciale, şi europarlamentarii, şi cei din administraţia de la Bruxelles, şi cei din Justiţie, poliţie, armată din toate celelalte ţări. Trebuie să fie proporţionale, în relaţie directă cu gradul de suportabilitate din partea societăţii”, a adăugat vicepremierul.