NEWS

Ilie Bolojan, prima reacție privind întâlnirea cu președinta CCR, Simina Tănăsescu. Curtea Constituțională vine cu noi precizări

Ilie Bolojan prima reacție privind întâlnirea cu președinta CCR Simina Tănăsescu. Curtea Constituțională vine cu noi precizări
sursă foto: bihoreanul.ro

Premierul Ilie Bolojan, aflat la Oradea, a avut, luni, prima reacţie privind întâlnirea cu preşedintele CCR, Simina Tănăsescu, care a generat un val de reacţii din partea mai multor instituţii ale sistemului judiciar din România.

Prima reacție a lui Bolojan privind întâlnirea cu șefa CCR

„De multe ori, se încearcă să se facă din ţânţar armăsar. Suntem într-un caz de genul acesta în care se încearcă această schemă”, a transmis Bolojan.

Premierul demis a fost întrebat, luni, despre întâlnirea dintre el şi preşedintele Curţii Constituţionale a României, Simina Tănăsescu.

Bolojan adăugat că atunci când o persoană ocupă o funcţie publică, are tot felul de întâlniri, inclusiv cu reprezentanţi ai sistemului judiciar, dar că acest lucru nu însemnă că a rezolvat cauzele care erau pe rol.

„Atunci când eram preşedinte de Consiliu Judeţean (n. red. Consiliul Judeţean Oradea), am avut întâlniri din nou pentru a rezolva probleme şi mi-aduc aminte că Parchetul dorea să-şi facă un sediu. Şi am avut întâlniri din nou cu reprezentanţi ai conducerii Parchetului şi am identificat un teren şi le-am pus terenul la dispoziţie pentru a face sediu. Dar, din nou, asta nu înseamnă că am rezolvat cauzele sau dosarele pe care le aveau în lucru. Aşa este şi în astfel de cazuri şi mai mult de atâta n-are rost să vă spun”, a mai spus Ilie Bolojan.

ÎCCJ, CSM și preşedinţii curţilor de apel, tribunalelor şi judecătoriilor au reacționat dur

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), Consiliul Superior al Magistraturii şi preşedinţii curţilor de apel, tribunalelor şi judecătoriilor din România au transmis mesaje în care solicitau clarificarea „imediată şi completă” a circumstanţelor în care a avut loc întrevederea dintre preşedinta CCR şi premierul demis Ilie Bolojan, în contextul în care CCR „este chemată să soluţioneze, printre altele, un conflict juridic de natură constituţională declanşat chiar de către Ilie Bolojan, iar preşedinta Curţii participă la soluţionarea cauzei în calitate de judecător”.

„Situaţia prezintă o gravitate instituţională aparte (…). Într-un conflict între puterile statului, arbitrul constituţional trebuie nu doar să fie independent şi imparţial, ci să se situeze, fără echivoc, în afara oricărei aparenţe rezonabile de influenţă sau de apropiere faţă de una dintre părţi”, preciza, luni dimineaţă, ÎCCJ.

Luni, 17 august, de la ora 11.00, judecătorii CCR sunt aşteptaţi să decidă asupra sesizărilor la Legile integrităţii şi biodiversităţii. Şedinţa judecătorilor constituţionali are loc în contextul unor relatări de presă despre o întâlnire neanunţată oficial a liderului PNL, premierul Ilie Bolojan, cu Simina Tănăsescu, preşedinta CCR, în biroul preşedintelui Senatului, liberalul Mircea Abrudean.

Anterior punctelor de vedere exprimate de reprezentanţi ai sistemului judiciar din România, Simina Tănăsescu respinsese „ferm şi categoric” orice speculaţie privind discutarea cauzelor aflate pe rolul Curţii în afara cadrului strict legal.

CCR a venit cu noi reacții

Duminică seară, CCR a făcut pentru a doua oară precizări în legătură cu informaţiile privind întâlnirea dintre preşedinta Simina Tănăsescu şi Ilie Bolojan, în contextul reacţiilor CSM şi ale preşedinţilor de curţi de apel, tribunale şi judecătorii.

Potrivit sursei citate, întâlnirile preşedintei Curţii Constituţionale cu reprezentanţi ai autorităţii executive „au ca obiect exclusiv aspecte care ţin de buna organizare, administrare şi desfăşurare a activităţii instituţiei, în limitele competenţelor prevăzute de lege”.

CCR: Întâlnirile preşedintei Curţii Constituţionale cu reprezentanţi ai autorităţii executive au ca obiect exclusiv aspecte ce ţin de buna organizare, administrare şi desfăşurare a activităţii instituţiei, în limitele competenţelor prevăzute de lege

Curtea Constituţională a României (CCR) face precizări, duminică seară, în contextul informaţiilor privind întâlnirea dintre Simina Tănăsescu şi Ilie Bolojan şi a reacţiilor Consiliului Superior al Magistraturii şi preşedinţilor de curţi de apel, tribunale şi judecătorii. Astfel, potrivit sursei citate, întâlnirile preşedintei Curţii Constituţionale cu reprezentanţi ai autorităţii executive au ca obiect exclusiv aspecte care ţin de buna organizare, administrare şi desfăşurare a activităţii instituţiei, în limitele competenţelor prevăzute de lege.

„Conduita constantă şi publică, precum reperele etice şi profesionale ale preşedintei CCR, constituie repere suficiente pentru a exclude orice interpretare contrară cu privire la natura şi obiectul demersurilor administrative desfăşurate în exercitarea atribuţiilor funcţiei”, menţionează CCR. Totodată, preşedinta CCR reafirmă „ferm şi categoric” că nicio cauză aflată pe rolul Curţii nu face şi nu poate face obiectul unor discuţii în afara cadrului procedural şi legal în care aceasta urmează să fie soluţionată.

„Funcţia de preşedinte al Curţii Constituţionale presupune, pe lângă atribuţii jurisdicţionale, şi atribuţii administrative, organizatorice şi de reprezentare, prevăzute de art. 9 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale”, precizează CCR duminică seară.

Potrivit sursei citate, în exercitarea acestor atribuţii, întâlnirile preşedintei Curţii Constituţionale cu reprezentanţi ai autorităţii executive au ca obiect exclusiv aspecte care ţin de buna organizare, administrare şi desfăşurare a activităţii instituţiei, în limitele competenţelor prevăzute de lege.

Preşedinta Curţii Constituţionale reafirmă ferm şi categoric că nicio cauză aflată pe rolul Curţii nu face şi nu poate face obiectul unor discuţii în afara cadrului procedural şi legal în care aceasta urmează să fie soluţionată.

„Totodată, conduita constantă şi publică, precum reperele etice şi profesionale ale preşedintei Curţii Constituţionale, constituie repere suficiente pentru a exclude orice interpretare contrară cu privire la natura şi obiectul demersurilor administrative desfăşurate în exercitarea atribuţiilor funcţiei”, mai arată sursa citată.

CSM cere clarificări

Cu puţin timp înainte de precizările CCR, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a considerat că se impun clarificări publice cu privire la împrejurările în care a avut loc întrevederea dintre preşedinta CCR, Elena-Simina Tănăsescu, şi premierul demis Ilie Bolojan, preşedintele PNL, „în primul rând pentru protejarea CCR şi pentru menţinerea încrederii publice în imparţialitatea şi integritatea deciziilor sale”.

Reprezentanţii CSM subliniau că, „în astfel de situaţii, răspunsul instituţional adecvat trebuie să fie unul ferm orientat către transparenţă şi clarificare publică”.

Un mesaj similar au transmis şi preşedinţii de tribunale şi judecătorii, asemănător, totodată, celui transmis anterior de către preşedinţii curţilor de apel din România.

„Lipsa de transparenţă care înconjoară asemenea întâlniri ale preşedintelui Curţii Constituţionale cu reprezentanţi de cel mai înalt nivel ai unui singur partid politic este profund inadecvată standardelor pe care trebuie să le respecte o jurisdicţie constituţională”, au transmis preşedinţii tribunalelor şi judecătoriilor din ţară.

Ei consideră că altfel pot fi generate îndoieli legitime asupra aparenţei de imparţialitate şi pot fi produse consecinţe grave asupra percepţiei publice privind corectitudinea şi neutralitatea deciziilor Curţii.

Şi preşedinţii curţilor de apel din România au apreciat că este „necesară” clarificarea acestor informaţii privind întâlnirea dintre preşedinta CCR şi premierul demis, care ar fi avut loc în biroul preşedintelui Senatului, aceştia din urmă cu interese în dosare aflate pe rolul Curţii Constituţionale. Totodată, preşedinţii curţilor de apel susţineau că lipsa de transparenţă a unor astfel de întâlniri este „profund inadecvată standardelor” pe care trebuie să le respecte o jurisdicţie constituţională.

claudiu.popa@mediaflux.ro - Claudiu Popa este jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Cochetează cu presa încă din liceu, când a scris la ziarele Informația Prahovei sau Actualitatea Prahoveană. ... vezi toate articolele