Ilinca Vandici, prezentatoarea „Bravo! Ai stil”, este una dintre doamnele din showbizz-ul autohton care nu se ascunde după deget atunci când vine vorba despre îmbunătățirile pe care și le aduce ca să arate impecabil.
De-a lungul timpului, stilul ei a evoluat vizibil, fiind considerată la momentul acesta una dintre cele mai bine îmbrăcate românce, iar aprecierile nu se opresc aici. Comunitatea pe care și-a construit-o pe mediile sociale o urmărește cu sufletul la gură, deseori primind întrebări despre secretele pe care le are la capitolul stil de viață. Face sport și are o alimentație echilibrată, pe de o parte, iar pe de altă parte, ajută natura cu proceduri moderne care finisează acolo unde este cazul. Fie că vorbim despre masajul cu bambus, fie că vorbim despre terapii de remodelare corporală, Ilinca Vandici nu se lasă pe tânjeală.
„Dumnezeu m-a binecuvântat cu o genă bună. Metabolismul până acum a fost foarte bun, am și făcut sport, am folosit creme anticelulitice. Cu siguranță că dacă metabolismul până acum a funcționat super, poate peste 5 ani nu o să mai funcționeze la fel de bine și mă trezesc… Sau poate n-o să mai am chef să mai mănânc sănătos sau poate mă las de sport. Nu știu ce se întâmplă și atunci fac masaj, l-am descoperit pe Dănuț Bujor și fac masaj cu bambus și mi se pare superb, dar iarăși eu vă zic ce funcționează pentru mine.”, explică vedeta Kanal D, pe Instagram.
VĂ RECOMANDĂM ȘI: Ilinca Vandici, cu gura până la… sprâncene, într-o dispoziție de zile mari. Privește-o cum râde și cum jubilează de fericire | IMAGINI PAPARAZZI
Ilinca Vandici pune mare preț, în special, pe tonusul muscular pe care-l consideră crucial atunci când vine vorba despre o imagine impecabilă. Felul în care se așează o haină, întotdeauna de bună calitate, pe un corp tonifiat nu va fi vreodată egal cu ceea ce s-ar întâmpla dacă pielea și mușchii nu ar fi în cea mai bună formă. Vedeta tv se laudă cu o piele strălucitoare și hidratată pe care se străduiește să o mențină.
„Pentru mine a însemnat fix definirea detaliilor de finețe ale corpului, am eliminat surplusul de apă, celulita pe care dacă o ai la revedere, se duce pielea. Calitatea pielii buna, strălucitoare, hidratată.”, a mai spus Ilinca Vandici.
La capitolul dietă, singura poftă cu care se luptă este pofta de dulciuri pe care și-o poate permite tocmai pentru că are în spate ani de muncă la sală care îi oferă siguranța că un exces accidental nu-i va pune în pericol silueta.
„Da, mi-e pofta de dulciuri multe, de stafide în ciocolata, ciocolata, prăjituri, cozonac…tot tacâmul. La câteva zile îmi permit, la stilul meu de viață, mă ajuta foarte mult, chiar stăteam zilele trecute cu antrenoarea mea și socoteam de cați ani am început să fac sport și sunt vreo 12 ani deja, cam de 3-4 ori pe săptămână și da, îmi permit o data la câteva zile să îmi fac poftele. Daca am o perioada mai încărcată, sunt mai obosita, prefer să mănânc la prânz ceva dulce. În absolut tot este vorba de echilibru. Nu ai cum să reușești altfel.”, conchide prezentatoarea „Bravo! Ai stil”.