IMAGINI VIDEO cu Răzvan Simion, imagini în care plânge ca un copil, iar vinovată pentru acest lucru este însăși fiica lui, Ianca.
Tânăra în vârstă de 18 ani a fost invitată de producătorii emisiunii „iUmor” să facă un moment de roast la adresa tatălui său fix în edițai în care el a fos unul dintre jurați.
Cine avea să se aștepte ca momentul să-i provoace matinalului de la „Neatza cu Răzvan și Dani” furtuni de emoție și lacrimi reale.
VĂ RECOMANDĂM ȘI: Răzvan Simion nu-și scapă iubita din ochi. Unde a însoțit-o matinalul pe Daliana Răducan | IMAGINI PAPARAZZI
Răzvan Simion nu s-a așteptat vreo secundă ca Ianca să-i facă o asemenea surpriză, o premieră de altfel, pentru că tânăra se afla pentru prima dată pe o scenă atât de mare. Vizibil emoționată, fiica prezentatorului și-a jucat foarte bine rolul.
„Întotdeauna m-ai sprijinit în tot ceea ce mi-am dorit… în ceea ce ți-ai dorit tu să fac! Tata vrea neapărat să fac stomatologie. Nu înțelege că îmi e frică de freza aia mai tare decât le e frică producătorilor de freza lui“, a spus Ianca Simion în timpul roast-ului, iar tatăl ei a completat: „Aoleu! Vai, ce bună a fost“.
Ulterior, tânăra și-a continuat roast-ul astfel:
MAI CITEȘTE ȘI: Răzvan Simion și Daliana Rădulescu, imagini de vis din vacanța din Maroc | VIDEO
„Devin sentimentală, pentru că am luat de la tine emoția. Sunt emotivă ca un poet, sunt emotivă ca poetul Răzvan, tatăl meu! O să întrebe lumea ce poezii scrii tu. Nu știu, dar mi-ai spus că ai scris o poezie pentru momentul în care împlinesc 18 ani. Încă o aștept“.
Momentul a fost atât de emoționant, încât nu doar Răzvan a avut ochii în lacrimi, ci și vedetele din jurul lui.
IMAGINI VIDEO cu Răzvan Simion, moment în care plânge ca un copil. Descoperă motivul acestei ieșiri emoționante în materialul video.
Click to display the embedded YouTube video