Imprimeria naţională a Ungariei, ANY Security Printing Company, a anunțat recent vinde 40% din acţiunile filialei sale din România, Zipper Services SRL, vânzarea făcându-se către directorul general al companiei, Doru Vijiianu, a anunţat ANY Security Printing Company, luni, pe pagina de internet a Bursei de Valori din Budapesta (BVB), potrivit MTI.
Totuși, după intrarea în vigoare a contractului, ANY Security Printing Company rămâne proprietar majoritar al companiei din Ungaria, cu o cotă de 60%.
ANY Security Printing Company a semnat, la data de 13 decembrie, cu Zipper Services SRL, contractul de achiziţie, document în baza căruia autorităţile române au înregistrat schimbarea proprietarului. Înregistrarea a fost o condiţie pentru ca transferul cotei de 40% să aibă loc, relatează MTI, care citează un comunicat de presă.
Acţiunile ANY Security Printing Company sunt listate la Bursa de Valori din Budapesta în categoria premium. La finalul zilei de luni, acţiunile sale au valorat 1550 de forinţi, cel mai mare preţ din ultimul an fiind de 1675 de forinţi, iar cel minim,de 1255 de forinţi.