A început o nouă serie de acordare a biletelor de tratament balnear în România. Pensionarii se pot bucura de tratament în mai multe stațiuni din toată țara.
În prezent, Casa Județeană de Pensii Sălaj și Casa Județeană de Pensii Hunedoara au anunțat repartizarea unor noi serii de bilete de tratament balnear, disponibile pentru pensionari în perioada octombrie 2025. Biletele se alocă automat sau prin redistribuire. Acestea permit accesul la sejururi de recuperare în mai multe stațiuni din țară. Măsura are un impact direct asupra beneficiarilor, care pot accesa servicii medicale și de relaxare în cadrul programului național de tratament balnear.
Acestea sunt valabile în următoarele stațiuni balneare:
Sejururile încep în intervalul 17–20 octombrie 2025. Beneficiarii care au primit bilete prin alocare automată trebuie să le ridice de la sediul instituției între 25 septembrie și 8 octombrie 2025.
Programul de eliberare este de luni până joi între orele 08:00–14:00 și vineri între 08:00–13:00.
În cazul în care rămân bilete nerevendicate, acestea vor fi redistribuite în perioada 9–20 octombrie 2025. Pentru detalii, persoanele interesate pot apela Compartimentul Bilete de Tratament la numerele 0260.622.990 și 0799.902.699.
Tot în acest context, și Casa Județeană de Pensii Hunedoara oferă seniorilor de data aceasta 181 de bilete pentru seria 14/2025, cu intrarea între 1 și 4 octombrie. Din total, 156 au fost deja alocate prin sistemul automat SPA, conform punctajului obținut de solicitanți.
La ora actuală, mai există locuri libere pentru mai multe stațiuni: Băile Herculane (4 bilete), Buziaș (8), Covasna (2), Băile Felix (4), Căciulata (4), Mangalia (2) și Ocna Șugatag (1). Fiecare sejur are o durată de 16 zile, iar ridicarea biletelor se face personal, printr-un reprezentant cu procură notarială sau prin soț/soție, prezentând actele de identitate și certificatul de căsătorie.
Biletele nepreluate au fost redistribuite începând cu 26 septembrie, ora 08:00. Lista cererilor aprobate este disponibilă la sediul CJP Hunedoara și online, în timp ce cererile neaprobate pot fi consultate doar pe site. Instituția subliniază că alocările automate nu pot fi modificate.
Accesul la biletele de tratament se face conform reglementărilor legale. Articolul 6 din H.G. nr. 998/2020 prevede că solicitările trebuie depuse la casele de pensii sectoriale, însoțite de mai multe documente: copie după cartea de identitate, talonul de pensie, biletul de trimitere sau scrisoarea medicală, precum și documentele medicale care atestă necesitatea tratamentului, în cazul pensionarilor încadrați în grad de invaliditate.
De asemenea, articolul 7 alin. (2) al aceluiași act normativ stabilește perioada în care pot fi depuse cererile. Pensionarii militari și beneficiarii altor prevederi cu caracter reparatoriu trebuie să transmită solicitările între 10 septembrie și 20 noiembrie pentru anul următor. Cererile pot fi făcute atât pentru obținerea unui bilet de tratament, cât și pentru decontarea costurilor.