Încă un maraton al vaccinării, organizat luni și marți în șase spitale militare din țară.
Ministerul Apărării Naționale organizează, în zilele de luni, 25 octombrie, și marți, 26 octombrie, cu prilejul Zilei Armatei României, un maraton de vaccinare sub deviza „Împreună pentru viață, Împreună pentru viitor!”.
Maratonul se va va desfășura în șase spitale militare din țară, care sunt și centre regionale de depozitare a vaccinurilor împotriva COVID-19.
Astfel, cetățenii din categoriile eligibile (cu vârsta mai mare de 12 ani) care doresc să se vaccineze o vor putea face, non-stop, începând cu ora 8.00 a zilei de luni, 25 octombrie, și până la ora 20.00 a zilei de marți, 26 octombrie, în centrele de vaccinare care funcționează la:
Procesul de vaccinare pentru persoanele deja planificate pentru aceste zile prin intermediul platformei electronice se va desfășura în regim normal, conform programărilor existente.
În weekend-ul care tocmai s-a încheiat au avut loc evenimente similare în Capitală.
Maratonul de vaccinare din weekend a avut succes, potrivit lui Valeriu Gheorghiță. Acesta a anunțat în cadrul unei conferințe de presă că România a depășit pragul de 40% de persoane cu vârsta de peste 18 ani care s-au vaccinat anti-COVID.
Peste 30.000 de bucureșteni s-au vaccinat în centrele special deschise în oraș, în weekend. În același timp, la nivel național, peste 365.000 de români s-au imunizat în ultimele trei zile, dintre care 70% cu prima doză.