Plan Roșu de intervenție după un incendiu la Spitalul Județean Reșița din judeţul Caraş-Severin. Pacienții de pe mai multe etaje au fost evacuați de urgență pentru că fumul gros s-a extins cu rapiditate.
Un incendiu minor, fără flacără deschisă, dar cu degajări puternice de fum, a izbucnit în urmă cu puțin timp la Staționarul 1 al Spitalului Județean de Urgență Reșița, în zona unde se amenajează spațiul destinat noului aparat RMN.
Incidentul a fost raportat imediat, iar echipele de intervenție au acționat rapid pentru limitarea efectelor, transmite RadioReșița.
Potrivit managerului spitalului, Cosmin Librimir, focul a pornit într-un rost de dilatare unde s-ar fi aflat o substanță inflamabilă.
A fost un incendiu de proporții mici, fără flacără deschisă, doar cu fum. În acest moment este stins, fără victime. Am evacuat în timp util pacienții și am întrerupt alimentarea cu energie electrică pentru a evita probleme mult mai mari, a declarat acesta.
Detașamentul de Pompieri Reșița a intervenit cu două autospeciale de stingere (ASAS) cu 8 militari și o autospecială de comandă (ASCM) cu 2 militari. Din cauza riscului de extindere și a fumului dens care a urcat până la etajele superioare, inclusiv pe coridorul secției de Chirurgie, a fost activat Planul Roșu de Intervenție.
Chiar dacă incendiul a fost stins rapid, degajările de fum au impus evacuarea preventivă a pacienților din zonele afectate. Pompierii încearcă acum să stabilească cu exactitate cauza incendiului, una dintre ipotezele luate în calcul fiind şi un posibil scurtcircuit electric.
Intervenția promptă a salvatorilor și măsurile de siguranță aplicate la timp au împiedicat producerea unor consecințe grave, iar activitatea medicală din zonele neafectate continuă în condiții normale, mai transmite managerul Cosmin Librimir.