NEWS

Încep testele pentru folosirea hidrogenului drept combustibil la consumatorii casnici. Primii români care vor participa la proiect

Încep testele pentru folosirea hidrogenului drept combustibil la consumatorii casnici. Primii români care vor participa la proiect
Foto: DelGaz Grid

Încep testele pentru folosirea hidrogenului drept combustibil. Delgaz Grid începe în luna septembrie în localitatea Gorneşti, judeţul Mureş, testele la clienţii casnici, pentru a verifica funcţionarea instalaţiilor interioare şi a aparatelor de utilizare existente cu amestec de gaze naturale (80%) şi hidrogen (20%).

Compania a selectat în acest scop câteva zeci de clienţi care locuiesc în localitatea mureşeană şi care vor fi printre primii români care vor participa la acest proiect de importanţă naţională pentru viitorul încălzirii sustenabile din România.

Încep testele pentru folosirea hidrogenului drept combustibil la consumatorii casnici. Primele două localități unde va fi utilizat amestecul de gaze

Gorneştiul devine astfel prima localitate cu reţea de distribuţie a gazelor naturale din oţel unde se vor face astfel de teste, în vreme ce Dârlos, din judeţul Sibiu, este prima localitate unde s-au realizat teste pe reţea din polietilenă.

„Proiectul nostru pune România pe harta ţărilor care fac paşi concreţi în utilizarea hidrogenului drept combustibil pentru un viitor sustenabil în domeniile încălzirii, transportului şi pentru industrie. Dârlosul şi Gorneştiul vor rămâne în istoria energeticii ca primele localităţi din România unde s-a testat utilizarea hidrogenului în amestec cu gaze naturale”, a precizat Cristian Secoşan, directorul general Delgaz Grid.

În casele clienţilor va fi, practic, replicat exact ceea ce s-a realizat în poligonul de la Mediaş şi la Dârlos, în judeţul Sibiu.

Ce se întâmplă concret în casele oamenilor

Înainte de toate va fi efectuată o verificare riguroasă a întregii instalaţii de utilizare a gazelor naturale, inclusiv a aparatelor, cu o firmă autorizată ANRE, pentru a ne asigura că acestea sunt etanşe şi funcţionează corespunzător.

De asemenea, vor fi analizate gazele de ardere. După aceasta, va fi oprită alimentarea cu gaze naturale, iar la instalaţia de utilizare a clientului va fi conectată o butelie de amestec gaze naturale (80%) şi hidrogen (20%) gata pregătită şi va fi vehiculat acest amestec prin instalaţie şi aparate de utilizare.

La final, specialiştii Delgaz Grid vor efectua, din nou, o verificare a instalaţiei de utilizare a gazelor naturale, inclusiv a aparatelor, pentru a se asigura că totul funcţionează perfect. Compania va suporta, atât costul ambelor verificări, cât şi al utilităţilor necesare pentru efectuarea testelor: gaze naturale, apă, electricitate.

Teste reușite

Testele sunt realizate de specialiştii Delgaz Grid care au dobândit experienţă şi certificare în Germania, unde au testat la DVGW/EBI (Der Deutsche Verein des Gas und Wasserfaches/EBI Engler Bunte Institute), o prestigioasă instituţie tehnico-ştiinţifică care funcţionează în cadrul Institutului de Tehnologie din Karlsruhe, amestecuri de gaze naturale cu diferite adaosuri de hidrogen pe diferite sisteme de ardere: centrale termice, convectoare, aragaze, arzătoare din sobe de încălzit şi gătit.

În localitatea Dârlos din judeţul Sibiu au fost finalizate testele acasă la cei 50 de clienţi selectaţi, rezultatele fiind conform aşteptărilor, respectiv toate aparatele funcţionând fără nici o problemă cu amestec de gaze naturale (80%) şi hidrogen (20%).

Compania începe pregătirile pentru ultima parte din etapa a 2-a din această localitate, respectiv testarea amestecului de gaze naturale şi hidrogen prin introducerea acestuia direct în reţeaua de distribuţie a gazelor naturale.

Ce este 20HyGrid

Delgaz Grid şi-a asumat, în premieră în România, realizarea primului proiect care are ca obiectiv testarea încălzirii sustenabile a locuinţelor pe baza unui amestec de gaze naturale (80%) şi hidrogen (20%).

Proiectul, denumit 20HyGrid, se desfăşoară în perioada noiembrie 2022 – octombrie 2024 şi urmăreşte să demonstreze că, din punct de vedere tehnic, este posibilă şi sigură adăugarea de hidrogen, în proporţie de 20% din volum, în reţelele de distribuţie şi instalaţiile de utilizare a gazelor naturale existente în România.

Instalaţiile de utilizare ale consumatorilor şi elementele componente ale sistemului de distribuţie nu vor fi modificate pentru acest proces. Rezultatele proiectului vor servi drept model de bună practică pentru viitoarele proiecte şi pentru utilizarea hidrogenului în diferite domenii, inclusiv pentru încălzire, prepararea apei calde menajere şi a hranei.

[email protected] Absolventă de Drept, dar atrasă iremediabil de jurnalism. Un drum lung, greu, dar întotdeauna frumos, fie că a fost vorba de jurnalism ... vezi toate articolele