Începutul Anului Nou la 1 ianuarie este relativ nou. Care-i povestea

Începutul Anului Nou și sărbătorirea lui este unul dintre cele mai vechi obiceiuri, istoricii plasând povestea în vechiul Babilon. Stabilirea religioasă a datei de 1 ianuarie ca început de an a avut loc pentru prima dată în 1691 prin Papa Inochentie al XII-lea. Înainte, Echinocțiul de iarnă și apoi Crăciunul aveau rolul începutului de An Nou.

În zilele noastre, Anul Nou este întâmpinat în noaptea de 31 decembrie spre 1 ianuarie — noaptea de Revelion (din limba franceză: Réveillon, ceea ce înseamnă aproximativ ‘veghe’, aici cu sensul de ospăț la miezul nopții) — cu petarde și artificii. În noaptea de 31 decembrie spre 1 ianuarie, oriunde s-ar afla — într-o mare metropolă sau în vârful munților — omul sărbătorește cumpăna dintre anul vechi și cel Nou printr-un ceremonial cu specific local, care diferă, de la țară la țară.

Interesant de aflat că prima dată când a fost sărbătorit anul nou la 1 ianuarie s-a întâmplat la Roma, în anul 153 î.Hr. Mai mult decât atât, luna ianuarie nici nu a existat până în jurul anului 700 î.Hr., când al doilea rege al Romei, Numa Pontilius, a adăugat lunile ianuarie şi februarie.

Atunci, Anul nou a fost mutat din martie în ianuarie, deoarece ianuarie era luna în care cei doi consuli noi aleși își începeau mandatul de un an. Oficial, 1 ianuarie a fost decis ca fiind începutul Noului An de Iulius Cezar în 46 î.Hr. El a fost cel care a introdus un nou calendar solar, o îmbunătăţire a vechiului calendar roman conform unui sistem lunar.

În 1582, și calendarul gregorian a restaurat 1 ianuarie drept începutul Noului An. Cu toate că majoritatea ţărilor catolice au adoptat calendarul gregorian aproape imediat, el a fost adoptat gradual în rândul ţărilor protestante. Exemplul cel mai elocvent este cel al Angliei, care nu l-a adoptat până în 1752. Până atunci, imperiul britanic şi coloniile americane încă serbau anul nou în martie.