Statele Unite şi Iranul au convenit în ultimele ore asupra unei „foi de parcurs” pentru a ajunge la un acord final în termen de 60 de zile şi a pune capăt războiului din Orientul Mijlociu, în timpul primei runde de discuţii din Elveţia, au transmis, luni, mediatorii pakistanezi şi din Qatar, potrivit de AFP.
Elveţia, gazda negocierilor între Iran şi Statele Unite începând de duminică, a anunţat luni că au loc ”imediat” negocieri tehnice, la o zi după negocieri între delegaţiile la nivel înalt ale celor două ţări cu scopul de a pune capăt Războiului din Orientul Mijlociu, relatează AFP.
Ministerul elveţian de Externe a salutat într-un comunicat ”acordul asupra unei foi de drum în vederea ajungerii la un acord final într-un termen de 60 de zile”.
”Această foaie de drum creează condiţiile unei deschideri imediate a unor noi negocieri tehnice”, anunţă ministerul elveţian.
Delegaţiile „au convenit asupra unei foi de parcurs care vizează ajungerea la un acord final în termen de 60 de zile, punând bazele pentru începerea imediată a unor discuţii tehnice suplimentare” care vor continua în această săptămână în Elveţia, au scris guvernele pakistanez şi din Qatar într-o declaraţie comună.
Iranul şi Statele Unite au convenit să creeze o „celulă de gestionare a conflictelor” pentru a pune capăt luptelor din Liban, care au subminat armistiţiul existent în prezent în Orientul Mijlociu, au anunţat mediatorii.
„Părţile au convenit să înfiinţeze o celulă de gestionare a conflictelor, care să reunească părţile şi Republica Libaneză şi să fie condusă de mediatori, pentru a asigura respectarea încetării operaţiunilor militare din Liban”, a explicat o declaraţie comună.
De asemenea, au convenit asupra unei „linii de comunicare” pentru a asigura tranzitul prin strâmtoarea strategică Ormuz, au anunţat luni mediatorii negocierilor din Elveţia.
„A fost stabilită o linie de comunicare între părţi (…) pentru a evita incidentele şi întreruperile de comunicare, cu scopul de a asigura trecerea în siguranţă a navelor comerciale prin strâmtoarea Hormuz”, au explicat mediatorii într-un comunicat.
Ministrul Abbas Araghchi anunţă că exporturile de petrol şi produse petrochimice nu mai sunt restricţionate şi că unele active îngheţate au fost eliberate
Tireless Pakistani and Qatari mediation has delivered major progress to end Lebanon War. Oil and petrochem exports are waived, blockade lifted, some frozen assets released, and major reconstruction & development plan launched for Iran.
1st real test: Lebanon deconfliction cell https://t.co/q0okD2qwSO
— Seyed Abbas Araghchi (@araghchi) June 22, 2026
Ministrul iranian de externe Abbas Araghchi a anunţat, luni dimineaţa, pe X, că „exporturile de petrol şi produse petrochimice nu mai sunt restricţionate, blocada a fost ridicată, unele active îngheţate au fost dezgheţate şi a fost lansat un plan major de reconstrucţie şi dezvoltare pentru Iran”.
Postarea nu a oferit detalii despre activele îngheţate sau despre planul de reconstrucţie. CNN a contactat Casa Albă pentru comentarii cu privire la discuţii.
Anterior, Hossein Ghorbanzadeh, expert economic în delegaţia iraniană, a declarat că un proiect de acord pentru o scutire temporară de la sancţiunile SUA asupra petrolului iranian şi a derivatelor din petrol a fost finalizat, potrivit agenţiei de ştiri semi-oficiale iraniene Fars.
Aragchi a spus că „primul test real” va fi celula de rezolvare a conflictului din Liban, despre care mediatorii Qatar şi Pakistan au spus că a fost convenită de SUA şi Iran şi care ar contribui la asigurarea încheierii operaţiunilor militare din Liban.