BUSINESS

Inflația va face ravagii: 1,43 milioane de români au credite la bănci, iar 10% dintre acestea vor deveni neperformante

Inflația va face ravagii 143 milioane de români au credite la bănci iar 10 dintre acestea vor deveni neperformante

Inflația lovește pe toată lumea, dar în cea mai dificilă se află mare parte din cei 1,43 milioane de români care au credite la bancă, pentru că ratele lor vor crește semnificativ.  Potrivit unei analize realizată de compania de consultanță Frames și Casa de Avocatură Cuculis & Asociații, nu este exclus ca, în condițiile crizei financiare ce se prefigurează, incidența creditelor neperformante să treacă de 10%.

Testele de stres realizate de Banca Națională la sfârșitul anului 2020, indicau, într-un scenariu de risc, că rata creditelor neperformante ar putea atinge 9,2% în decembrie 2021 şi 9,9% în 2022. În aprilie, rata creditelor neperformante era de 3,94%, peste nivelul de la final de 2020, de 3,83%.

„Scumpirile majore la utilități – gaze, energie, carburanți – reprezintă, din păcate, doar vârful unui adevărat iceberg de scumpiri pe care le vom simți, cel mai puternic, începând din noiembrie. Cum salariile românilor nu au crescut, în această perioadă, presiunea financiară s-a acutizat’’, arată analiza Frames.

158.901 persoane fizice au restanțe la credite

În momentul de față, potrivit datelor BNR, sunt 158.901 persoane fizice cu restanțe la credite. Ponderea lor este una redusă, de numai 2,55%, iar valoarea creditelor restante este de 3,9 miliarde de lei.

„Românii trebuie să știe că își pot renegocia creditele, că au drepturi prevăzute de lege care le permit să își salveze casele, bunurile de la executarea silită. Să apeleze la specialiști, să solicite asistență juridică pentru că, pentru mulți dintre cei aflați în dificultate, fiecare zi de întârziere se va contabiliza la gradul de risc’’, afirmă avocatul Adrian Cuculis, expert specializat în astfel de situații.

Potrivit datelor Băncii Naționale – Centrala Riscurilor Bancare, în prim-plan se află creditele ipotecare a căror valoare, la nivelul lunii august, depășea 70,9 miliarde de lei și care, împreună cu segmentul alte credite pentru investiții imobiliare (46,1 miliarde lei) – reprezentau cea mai mare pondere în împrumuturile populației. Creditele de consum se situau la 64,8 miliarde lei.

„Valoarea creditelor ipotecare a crescut, față de aceeași perioadă a anului trecut, cu 8,7 miliarde de lei. Pentru români, a deține o casă, fie ea și pe credit, ține de siguranță, de perspective. Estimările noastre arată că, și în cel mai negru scenariu – cu falimente, disponibilizări de personal etc., plata ratei la credit va fi în focusul acestora, dincolo de celelalte costuri legate de viața de zi cu zi’’, afirmă Adrian Negrescu, managerul Frames.

Negocierea cu banca, pasul decisiv

În scenariul în care multor români nu le vor rămâne destui bani pentru un trai decent, renegocierea contractelor bancare, a leasing-urilor și a celorlalte categorii de împrumut devine o soluție optimă în actualul context economic.

,,După valul de amânări de plată din 2020, urmare a pandemiei de COVID, băncile, chiar dacă stau destul de bine din punct de vedere financiar, având rezerve suficiente pentru a face față crizei, au devenit mai reticente în a oferi clienților condiții mai bune, însă depinde de fiecare cum își susține dosarul, cum reușește să convingă banca de faptul că trebuie să îi reducă rata, măcar și temporar. Cu un dosar bine închegat, cu argumente și asistența necesară, se poate ajunge la un final favorabil’’, afirmă reprezentantul Societății Civile de Avocați Cuculis & Asociații.

Dincolo de cei care vor dori să își renegocieze creditele, vor fi, din păcate, mulți clienți care vor intra în incapacitate de plată. Și în aceste cazuri, asistența juridică este esențială.

Potrivit scenariului de bază al BNR, inclus în raportul anual pentru 2020, în decembrie 2022, ra­ta creditelor neperformante ar putea ajunge la 9,9%, ce­ea ce ar determina o repoziţionare a in­dicatorului în categoria cu risc ri­dicat.

O asemenea situație nu s-a mai întâlnit din 2016, când rata creditelor neperformante era de 9,62%. Spre comparație, în 2014, nivelul era unul aproape dublu – de 20,71%.

Întârzieri de plată de ani de zile

Potrivit datelor BNR, consultate de Frames, cele mai mari întârzieri, din prisma valorii restanțelor, sunt de peste 5 ani (1, 9 mld.lei), urmate de cele între 1 și 5 ani (1,3 mld.lei), 181 zile – 1 an (295 milioane lei).

Creditele restante cu întârzieri de maxim 15 zile reprezintă 113 milioane de lei, în creștere cu 10 milioane de lei față de anul trecut. „Cele mai mari probleme cu creditele restante sunt în București-Ilfov, unde reprezintă 1,8 mld.lei din totalul de 78,7 miliarde lei. Urmează județele Cluj – cu 199,2 milioane lei, Brașov – 195 mil.lei, Prahova – 189,2 mil.lei, Timiș – 180,2 mil.lei, Constanța – 150,4 mil.lei, Iași – 138,4 mil.lei, Argeș – 136,3 mil.lei. În aceste zone sunt așteptate să apară, de altfel, și cele mai multe credite neperformante’’, arată analiza.

Pe ansamblu, la nivelul lunii august 2021, creditele acordate populației reprezentau 123,5 miliarde lei, cele în euro – 27,3 miliarde lei (echivalent), iar cele în dolari – 113 milioane lei (echivalent)

Familiile cu copii și pensionarii, categorii de risc

Potrivit estimărilor Frames, cele mai vulnerabile din prisma riscului de neplată sunt, în prezent, familiile cu copii, pensionarii și persoanele singure plătite cu salariul minim.

„Pensionarii și cei peste 1,6 milioane de români plătiți cu salariul minim și care au cel puțin un credit sau un alt tip de angajament de plată se vor afla printre victimele crizei economice. Aceștia și nu numai ei au nevoie de asistență de specialitate, de expertiză pentru a nu cădea victime firmelor de recuperare, procedurilor de executare silită”, a declarat avocatul Adrian Cuculis.

Potrivit analizei Frames, cea mai mare expunere a băncilor este pe creditele pe termen lung, de peste 5 ani (117,9 mld.lei), urmate de creditele pe termen mediu (1-5 ani) – 34,4 mld.lei și împrumuturile pe termen scurt (până la 12 luni) – 1,4 miliarde lei.

Din punct de vedere al tipului de credite în lei, la nivelul lunii august, creditele de consum reprezentau 52,9 miliarde de lei, cele pentru locuințe 76,8 miliarde lei, iar cele acordate în alte scopuri – 245 milioane lei.

Parteneri
O femeie care a vizitat 170 de țări spune care este destinația „supraevaluată” și unde i-a fost frică. 5 țări care nu i-au plăcut
O femeie care a vizitat 170 de țări spune care este destinația „supraevaluată” și unde...
Cele trei zodii care au noroc la bani de pe 6 decembrie. Schimbări benefice, oportunități uriașe și împăcări pentru ele
Cele trei zodii care au noroc la bani de pe 6 decembrie. Schimbări benefice, oportunități...
Rezultate finale alegeri parlamentare 2024: PSD a câştigat alegerile, urmat de AUR şi PNL. USR, S.O.S. România, UDMR şi POT sunt celelalte partide care au intrat în noul Legislativ
Rezultate finale alegeri parlamentare 2024: PSD a câştigat alegerile, urmat de AUR şi PNL. USR,...
Sondaj CURS, cu cinci zile înainte de turul 2. Călin Georgescu sau Elena Lasconi? Surpriză totală în finala prezidenţială
Sondaj CURS, cu cinci zile înainte de turul 2. Călin Georgescu sau Elena Lasconi? Surpriză...
Ți se rupe sufletul! AVEM ultimele imagini cu  Helmut Duckadam în viaţă. Cum arăta fostul mare portar al Stelei
Ți se rupe sufletul! AVEM ultimele imagini cu Helmut Duckadam în viaţă. Cum arăta fostul...
Gigantul străin care face concedieri pe bandă rulantă. Salariile angajaților rămași vor fi tăiate și ele
Gigantul străin care face concedieri pe bandă rulantă. Salariile angajaților rămași vor fi tăiate și...
Ce nu ştie nimeni despre şefa POT: Are două masterate în finanţe şi real-estate în Europa şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro pe pieţele din Australia, Ungaria sau Germania
Ce nu ştie nimeni despre şefa POT: Are două masterate în finanţe şi real-estate în...
Cine este femeia care a construit de la zero compania al cărei scop este să rezolve în ţara noastră cea mai mare problemă a omenirii
Cine este femeia care a construit de la zero compania al cărei scop este să...
Care ar fi fost cauza morții lui Helmut Duckadam. Noi detalii despre decesul marelui sportiv
Care ar fi fost cauza morții lui Helmut Duckadam. Noi detalii despre decesul marelui sportiv
Lovitură totală pentru Călin Georgescu. Este interzis! Anunțul făcut de ambasadorul României în SUA
Lovitură totală pentru Călin Georgescu. Este interzis! Anunțul făcut de ambasadorul României în SUA
Marele secret al murăturilor. Cum se păstrează borcanul după ce a fost desfăcut
Marele secret al murăturilor. Cum se păstrează borcanul după ce a fost desfăcut
Decizie controversată. Preşedintele Joe Biden l-a graţiat pe fiul său Hunter Biden
Decizie controversată. Preşedintele Joe Biden l-a graţiat pe fiul său Hunter Biden
Ce legătură este între Călin Georgescu, Asociaţia Română a Clubului de la Roma, Mugur Isărescu, BNR
Ce legătură este între Călin Georgescu, Asociaţia Română a Clubului de la Roma, Mugur Isărescu,...
Rețeta din Spania, de care nu te saturi. Perfectă pentru toată familia
Rețeta din Spania, de care nu te saturi. Perfectă pentru toată familia
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau...
Alocații de aproape 800 de lei pe lună din 2025. Copiii care vor primi acești bani
Alocații de aproape 800 de lei pe lună din 2025. Copiii care vor primi acești...
Cum arătau Alexandra și Helmut Duckadam în ziua nunții. Imagii rare cu cei doi
Cum arătau Alexandra și Helmut Duckadam în ziua nunții. Imagii rare cu cei doi