NEWS

Inspecția Judiciară, verificări cu privire la prezența judecătorului CCR Cristian Deliorga în avionul privat către Mykonos alături de politicieni și oameni de afaceri

Inspecția Judiciară verificări cu privire la prezența judecătorului CCR Cristian Deliorga în avionul privat către Mykonos alături de politicieni și oameni de afaceri
sursa foto: inspectiajudiciara.ro

Inspecţia Judiciară a anunţat, marţi, că a demarat o serie de verificări cu privire la prezenţa judecătorului Cristian Deliorga în avionul privat către Mykonos alături de politicieni şi oameni de afaceri în urma unor informații apărute luni în presă și confirmate de Camera de Comerţ şi Industrie a României.

”Ca urmare a informaţiilor apărute în spaţiul public privind participarea domnului judecător Marius Cătălin Croitoru, preşedintele Tribunalului Constanţa, la o deplasare cu un avion privat, alături de persoane din mediul politic şi de afaceri, Inspecţia Judiciară s-a sesizat din oficiu în vederea efectuării verificărilor cu privire la potenţiala încălcare a normelor de conduită prevăzute de Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor”, anunţă, marţi, Inspecţia Judiciară.

Zboruri cu avioane private la început de iulie

Reacţia vine după ce în presă au apărut informaţii despre două zboruri cu avioane private care au transportat, la începutul lui iulie 2026, la doar câteva zile distanţă, un judecător constituţional, politicieni şi oameni de afaceri – unii dintre ei cu probleme penale. Operate de Toyo Aviation, cele două zboruri au avut destinaţii exclusiviste: Nisa şi Mykonos.

Potrivit Pressone, cele 13 persoane de la bordul aeronavei de tip Embraer Legacy 600, care au zburat spre insula grecească Mykonos sunt Cristian Deliorga, judecător al Curţii Constituţionale, Marius Cătălin Croitoru, preşedintele Tribunalului Constanţa, Petre-Florin Manole, fost ministru al Muncii, Victor Ponta, deputat şi fost prim-ministru, István-Loránt Antal, senator UDMR, Mihai Daraban, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR), Ovidiu Ioan Silaghi, secretar general al CCIR şi fost ministru al Transporturilor, Bogdan Stelian Mîndrescu, directorul general al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti, Gruia Stoica, proprietarul grupului Grampet, condamnat definitiv pentru trafic de influenţă, Gabriel Daraban, fratele lui Mihai Daraban şi director comercial al companiei de stat Oil Terminal, Ion Virgil Lixandru, om de afaceri din Constanţa, fost consilier local şi Florin Cârstocea, om de afaceri din Constanţa.

Fostul ministru al Muncii Florin Manole, explicaţii despre deplasarea în Mykonos: Delegaţia economică a fost organizată de CCIR care a acoperit şi toate costurile

Fostul ministru al Muncii Florin Manole a dat explicaţii despre deplasarea în Mykonos, precizând că delegaţia economică a fost organizată de Camera de Comerţ şi Industrie a României care a acoperit şi toate costurile. ”Am participat pentru a acoperi temele referitoare la legislaţia muncii, datorită experienţei pe care am dobândit-o”, a afirmat el.

„Delegaţia economică din data de 8 iulie a fost organizată de Camera de Comerţ şi Industrie a României care a acoperit şi toate costurile aferente. Camera se autofinanţează, nu foloseşte fonduri publice şi are dreptul de a-şi organiza propriile evenimente”, a precizat, luni seară, deputatul PSD Florin Manole.

Fostul ministru al Muncii a explicat că a participat datorită experienţei sale privind legislaţia muncii.

„Am participat pentru a acoperi temele referitoare la legislaţia muncii, datorită experienţei pe care am dobândit-o. Deplasarea s-a derulat pe parcursul unei singure zile. Consider că este absolut legitim să răspund pozitiv invitaţiilor organizaţiilor profesionale sau neguvernamentale înfiinţate legal şi care promovează drepturile şi interesele companiilor româneşti”, a transmis Manole.

Pressone a relatat că Mihai Daraban, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR), nu a răspuns la telefoanele şi mesajele prin care i s-a cerut un punct de vedere cu privire la cele două deplasări cu avioane private spre Nisa şi Mykonos. În schimb, Daraban a admis, pentru G4Media, că zborul spre Mykonos a fost achitat de către Camera de Comerţ.

Biroul de presă de la CCIR a transmis, într-o discuţie telefonică cu reporterul PressOne, că nu ştie nimic despre un eveniment derulat în Mykonos în luna iulie şi că, dacă a existat, în niciun caz nu a fost organizat de Cameră.

Într-un răspuns oferit HotNews, reprezentaţii CCIR au afirmat că instituţia este una de drept privat, care nu lucrează cu fonduri publice, iar „toate cheltuielile instituţiei, inclusiv cele aferente deplasărilor externe, sunt susţinute din venituri proprii”. Despre deplasarea în Mykonos cu avionul privat, instituţia a susţinut că „a avut ca scop o reuniune cu parteneri din afara Europei, aflaţi în acea perioadă în regiune”.

PNL a cerut explicații PSD

PNL a cerut PSD să explice public o deplasare de lux la Mykonos a fostului ministru al Muncii Petre-Florin Manole, alături de judecătorul Curţii Constituţionale a României Cristian Deliorga, Victor Ponta, alţi foşti miniştri şi oameni de afaceri. De asemenea, PNL consideră că magistratul Cristian Deliorga trebuie să precizeze de ce un judecător constituţional a acceptat o asemenea deplasare, cine l-a invitat şi dacă i s-a cerut ceva în schimbul acestor beneficii.

„PNL cere PSD să explice public deplasarea de lux la Mykonos a fostului ministru al Muncii Petre-Florin Manole, alături de judecătorul Curţii Constituţionale a României, Cristian Deliorga, Victor Ponta, alţi foşti miniştri şi oameni de afaceri. PSD şi participanţii trebuie să explice scopul real al călătoriei, de ce au fost suportate aceste cheltuieli şi în baza căror criterii au fost selectaţi pasagerii”, a arătat PNL într-un comunicat oficial.

claudiu.popa@mediaflux.ro - Claudiu Popa este jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Cochetează cu presa încă din liceu, când a scris la ziarele Informația Prahovei sau Actualitatea Prahoveană. ... vezi toate articolele