NEWS

Întârzieri mari la PNRR. Avertisment transmis de Ilie Bolojan: ”Mai avem 4 luni pentru a putea termina lucrările și a face plăți”

Întârzieri mari la PNRR. Avertisment transmis de Ilie Bolojan Mai avem 4 luni pentru a putea termina lucrările și a face plăți
Întârzieri mari la PNRR Foto: colaj Mediaflux/gov.ro

Mai sunt 4 luni pentru ca România să termine lucrările și să facă plăți. Premierul demis Ilie Bolojan avertizează că există întârzieri mari la PNRR în acest moment. Acesta cere organizare și procesare rapidă.

Avem întârzieri mari la PNRR

După preluarea mandatului de ministru interimar al Energiei, Ilie Bolojan a cerut o situație a proiectelor de investiții.

Să putem lua măsuri pentru a termina investițiile până în august și să nu pierdem banii europeni. Am văzut că avem bani, avem proiecte, dar avem blocaje și probleme care întârzie lucrările”, a scris pe Facebook Bolojan.

El arată că, în primele patru luni ale acestui an, pe PNRR, s-au făcut plăți de 60 milioane de euro, iar încă 135 de milioane de euro sunt solicitați la plată, în 82 de cereri neprocesate, „multe depuse de luni de zile”.

Conform lui Bolojan, cea mai mare parte a acestora sunt depuse de anul trecut, dar există și câteva și din 2024.

Mai avem 4 luni pentru a putea termina lucrările și a face plăți. Am mai avea de achitat peste 400 milioane euro, fără cererile depuse și nerezolvate. Întârzierile sunt mari, iar concluzia este simplă: nu este suficient să avem finanțare. Trebuie să avem organizare, procesare rapidă și plăți făcute la timp. Altfel, lucrările nu se vor termina și putem pierde fondurile europene”, a mai scris ministrul interimar al Energiei pe rețeaua de socializare.

Mai mulți oameni și evaluări lunare

Premierul a anunțat și o parte dintre măsurile dispuse: mai mulți oameni la verificare și plăți, din minister, norma de avizare crescută pentru cei implicați în procesul de verificare, schimbarea modului de lucru cu experții Băncii Europene (BEI), pentru reducerea timpului de verificare a plăților și sprijin (cu personal) din partea Ministerului Justiției și a Ministerului Proiectelor Europene, pentru a debloca avizarea juridică și verificarea cererilor.

El anunță că în această săptămână va fi verificat și modul de acordare a sporurilor pentru cei care lucrează pe fonduri europene.

Până acum, aceste sporuri nu se acordau după realizări, ci în funcție de calificativul anual obținut pentru anul trecut. Sporul se acorda la maximum, pentru că aproape toți au calificativul . Vom introduce evaluări lunare, iar sporul va fi legat de livrabile: dosare soluționate, plăți deblocate, termene respectate.

Nu eliminăm stimulentele pentru colegii care muncesc. Eliminăm plata lor din oficiu. Cine livrează trebuie recompensat. Cine nu livrează nu poate primi aceleași beneficii doar pentru că, pe hârtie, totul arată ”, mai transmite Ilie Bolojan.

Acesta anunță că în următoarele două săptămâni se vor face plăți de peste 60 de milioane de euro.

Elena Șerban nu s-ar vedea făcând altceva decât presă. După ce a studiat Mass Media și Publicitate la SNSPA, a mers direct către televiziune în 2003. A fost, pe rând, reporter, redactor, productor ... vezi toate articolele