Deputatul PNL Ionuţ Stroe, care face parte din grupul de liberali care au contestat Congresul extraordinar al partidului, a explicat, pentru News.ro că salută demersul lui Alin Tişe, de lansare a unei Platforme Liberal-Conservatoare în interiorul formaţiunii.
El precizează că e nevoie de o dezbatere adevărată despre ce mai înseamnă astăzi PNL şi adaugă că „vechii liberali” nu incomodează pentru că se agaţă de trecut, ci pentru că refuză să lase PNL fără identitate şi fără viitor.
De asemenea, și deputatul liberal Alina Gorghiu spune că Alin Tişe exprimă o nevoie colectivă de a dezbate serios lucrurile care contează pentru PNL şi ţară.
Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, liberalul Alin Tişe, afirmă, joi, că nu se simte reprezentat de „greii” partidului, „care confundă încăpăţânarea cu forţa şi orgoliul cu leadershipul” şi lansează o Platformă Liberal-Conservatoare în interiorul formaţiunii și îi invită alături de el pe toţi liberalii care se simt reprezentaţi de valorile acestei platforme.
Stroe mai spune că în PNL sunt foarte mulţi liberali autentici care gândesc la fel ca Alin Tişe şi sunt oameni care cred, în acelaşi timp, că România are nevoie urgentă de stabilitate şi că PNL trebuie să participe la construirea unui guvern solid, proeuropean.
„Salut demersul lui Alin Tişe de a deschide această discuţie în interiorul PNL, un demers pe care îl consider legitim şi necesar. Avem nevoie de o dezbatere adevărată despre ce mai înseamnă astăzi Partidul Naţional Liberal, pe cine reprezintă şi încotro se îndreaptă”, a declarat deputatul PNL Ionuţ Stroe, după ce preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, liberalul Alin Tişe, a ieşit public şi a anunţat că nu se simte reprezentat de „greii” partidului, „care confundă încăpăţânarea cu forţa şi orgoliul cu leadershipul”.
Potrivit lui Ionuţ Stroe, „în PNL sunt foarte mulţi liberali autentici care gândesc la fel ca Alin Tişe, oameni care cred într-un partid de dreapta, ataşat libertăţii, iniţiativei private, proprietăţii, familiei şi responsabilităţii, oameni care cred, în acelaşi timp, că România are nevoie urgentă de stabilitate şi că PNL trebuie să participe la construirea unui guvern solid, proeuropean”.
„Tocmai aceşti oameni au devenit ţinte pentru actuala conducere. Printre ei mă număr şi eu. Noi, „vechii liberali”, nu incomodăm pentru că ne agăţăm de trecut. Incomodăm pentru că refuzăm să lăsăm PNL fără identitate şi fără viitor. La fel ca Alin Tişe, şi eu cred că partidul nu aparţine unei conduceri trecătoare. Aparţine tuturor liberalilor care au construit, au câştigat alegeri, au guvernat şi încă mai cred în valorile sale. PNL trebuie să-şi regăsească drumul împreună cu aceşti liberali, nu împotriva lor”, subliniază Ionuţ Stroe.
Deputatul PNL Alina Gorghiu consideră că Alin Tişe exprimă o nevoie colectivă de a dezbate serios lucrurile care contează pentru PNL şi ţară şi este o problemă de zile până când acest spaţiu de dezbatere se va formaliza.
Gorghiu afirmă că mulţi dintre liberali cer de luni bune stop USR-izării PNL şi mulţi colegi o sună şi îi spun că sunt îngrijoraţi de direcţia de azi a PNL, dar puţini o spun însă public, pentru că s-a instalat teama, de excludere, de marginalizare, de jigniri, de boţi.
”Alin Tişe exprimă astăzi o nevoie colectivă: aceea de a dezbate serios lucrurile care contează pentru PNL şi pentru ţară. Este ideea multor liberali cu experienţă, care gândesc la fel de luni bune. Şi este, cred, o problemă de zile până când acest spaţiu de dezbatere se va formaliza”, a declarat Alina Gorghiu pentru News.ro, după anunţul lui Alin Tişe privind lansarea unei Platforme Liberal-Conservatoare în interiorul PNL.
”Despre polul de dreapta cu USR am aflat de la televizor. Că partidul va merge pe liste comune cu USR ni s-a comunicat public, ca un fapt împlinit — fără nicio dezbatere internă, fără o decizie a organismelor statutare, fără o consultare cu organizaţiile judeţene, cu primarii, cu membrii”, a mai afirmat deputatul PNL.
Potrivit Alinei Gorghiu, un partid liberal-conservator îşi ia deciziile în interior, prin dezbatere şi vot, nu le află din emisiuni şi aceasta este problema de fond.
”Mulţi dintre noi cerem de luni bune stop USR-izării PNL. Este un proiect care nu a fost niciodată dezbătut în interiorul partidului, iar eu trăiesc cu tristeţea că, uneori, PNL pare captiv USR. Nu poţi reface unitatea unui partid liberal împrumutând discursul, metodele şi agresivitatea altcuiva. Nu poţi vorbi despre „identitate liberal-conservatoare” chiar în propoziţia în care anunţi liste comune cu USR”, subliniază Gorghiu.
Ea menţionat că ”tot aici este o altă mare diferenţă de viziune”.
”Ni se spune că PNL „se întăreşte identitar”. Cu ce izvor de identitate liberală vin parlamentarii aduşi de la SOS, de la POT sau de la PSD? Avem nevoie să scoatem în faţă resursa noastră — oameni crescuţi în partid, cu vechime şi cu rezultate —, nu să importăm oameni de la partide pe care le contestăm public. Când ataci un partid dimineaţa şi seara îi primeşti parlamentarii în funcţii, nu îţi întăreşti identitatea. Ţi-o pierzi. Un partid nu se conduce în nume propriu. PNL nu este proprietatea nimănui — nu e al unui om şi al cercului său. Este al zecilor de mii de membri, al primarilor şi consilierilor care fac treabă în comunităţile lor. Iar când lucrurile nu merg bine pentru partid tocmai fiindcă un lider construieşte totul pe persoana fizică, a spune asta deschis nu este trădare. Este un gest de asumare şi de responsabilitate”, arată Alina Gorghiu.
Deputatul PNL adaugă că nu vede de ce s-ar teme cineva de discuţii serioase, pentru că ”un partid puternic nu se teme de propriile dezbateri — se teme doar cine confunda unitatea cu uniformitatea şi loialitatea cu tăcerea”.
”Vă spun un lucru pe care îl ştiu direct: mulţi colegi mă sună şi îmi spun că sunt îngrijoraţi de direcţia de azi a PNL. Puţini o spun însă public, pentru că s-a instalat teama. De excludere, de marginalizare, de jigniri, de boti. Tocmai de aceea acest spaţiu va apărea — va fi vehiculul prin care ne vom putea exprima cu toţii, deschis, aşa cum e firesc într-un partid liberal. Eu rămân în PNL şi îmi voi spune punctul de vedere, ca întotdeauna. Nu împotriva partidului, ci pentru el — pentru ca PNL să se regăsească pe sine, ca partid liberal-conservator care îşi ia deciziile în interior, prin dezbatere şi vot, nu de la televizor”, a declarat Alina Gorghiu.
Deputatul PNL Robert Sighiartău îi răspunde, joi, preşedintelui CJ Cluj, Alin Tişe, care a anunţat lansarea unei Platforme Liberal-Conservatoare în interiorul partidului, el precizând că PNL nu are nevoie astăzi de o nouă etichetă doctrinară pentru că are o platformă liberal-conservatoare solidă, sub conducerea lui Ilie Bolojan.
El mai spune că nu există conservatorism autentic crescut la sânul pesedismului şi întrebarea nu mai este cine foloseşte mai des cuvântul „conservator”, ci întrebarea este cine apără, prin fapte, independenţa PNL şi dreptul lui de a conduce un proiect autentic de modernizare”.
”Conservatorismul nu este o etichetă. Este o probă de consecvenţă. Poţi vorbi despre familie, tradiţie, patriotism şi responsabilitate. Dar toate acestea îşi pierd credibilitatea dacă sunt folosite pentru a justifica întoarcerea la sistemul politic care a blocat ani de zile modernizarea României”, a transmis liberalul Robert Sighiartău, într-o postare pe Facebook, ca reacţie la anunţul lui Alin Tiţe privind lansarea unei Platforme Liberal-Conservatoare în interiorul PNL.
Deputatul afirmă că ”PNL nu are nevoie astăzi de o nouă etichetă doctrinară”.
”Are o platformă liberal-conservatoare solidă, sub conducerea lui Ilie Bolojan. Modernizare cu rădăcini înseamnă exact ceea ce spune: reforme profunde, construite pe valorile care definesc liberalismul conservator — libertate, proprietate, responsabilitate, familie, comunitate, continuitate şi respect pentru identitatea naţională. Adevăratul liberal-conservator nu confundă conservarea valorilor cu conservarea sistemului pesedist, şi nu confundă stabilitatea cu stagnarea”, subliniază Sighiartău.
El mai spune că, ”după ce PSD a rupt protocolul coaliţiei, a ales alianţa cu AUR pentru a răsturna Guvernul şi a încercat să impună chiar o altă conducere a PNL, întrebarea nu mai este cine foloseşte mai des cuvântul „conservator”, ci întrebarea este cine apără, prin fapte, independenţa PNL şi dreptul lui de a conduce un proiect autentic de modernizare”.
”Modernizarea României nu poate fi făcută la remorca pesedismului. Nu există conservatorism autentic crescut la sânul pesedismului sau patronat de el. PSD-iştii sunt „conservatori” într-un singur sens, cu ghilimelele de rigoare: vor să păstreze cu disperare vechiul sistem moştenit din comunism, a cărui prelungire mafiotă este pesedismul. Conservatorismul autentic nu înseamnă să conservi mecanismele care au ţinut România captivă, ci să păstrezi valorile autentice şi să schimbi ceea ce trebuie schimbat.
Asta înseamnă, astăzi, Modernizare cu rădăcini!”. mai declară Sighiartău.