Ca de fiecare dată, ÎPS Teodosie nu se dezminte. Arhiepiscopul Tomisului a urcat cu macaraua deasupra unei biserici din Agigea pentru a sfinți crucile de pe turla lăcașului de cult. Au fost luate toate măsurile de siguranță, transmit reprezentanții Arhiepiscopiei.
Înalt Prea Sfinţitul Teodosie a făcut din nou senzație printre credincioși și internauți. Acesta s-a urcat într-o nacelă pentru a sfinţi crucile de pe turla unei biserici din Agigea.
Purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, Mircea Cristian Pricop, a declarat că Înalt Prea Sfinţitul Teodosie a oficiat, duminică, slujba sfinţirii lucrărilor de înfrumuseţare a bisericii „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir” din localitatea Agigea.
„În cadrul acestei slujbe este necesar actul sfinţirii celor trei cruci noi ale turlelor bisericii. Întrucât crucile au fost amplasate pe turle anticipat, fără a fi sfinţite, existau două variante. Prima variantă – erau coborâte crucile de pe turle, fapt care ar fi implicat un efort suplimentar şi substanţial, atât din partea comunităţii, cât şi a constructorului. Cea de-a doua variantă – cu ajutorul şi în prezenţa unui specialist de la protecţia muncii, cu toate măsurile de siguranţă luate, ierarhul să urce cu un elevator spre a sfinţi crucile deja fixate pe acoperişul turlelor. Înaltpreasfinţitul a optat, din motive corecte, pentru a doua variantă”, a explicat purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, conform News.ro.
Nu e prima dată când ÎPS Teodosie riscă, în ciuda vârstei sale, și urcă la înălțime pentru a oficia o slujbă. De Bobotează, el urca pe cisternele cu apă pentru a sfinți agheasma. Nu s-a temut, deși a și alunecat.

„Pentru mine nu este un efort să urc pe cisterne, dar unii se mai miră de ce urc. Trebuie apă pentru tot poporul. În mod canonic, Liturghia cuprinde şi aghiasma”, a spus ÎPS Teodosie la finalul slujbei, potrivit Constanța 100%.