WORLD

Iranul a organizat funeraliile puternicului său șef al securității Ali Larijani după ce a fost ucis de israelieni

Iranul a organizat funeraliile puternicului său șef al securității Ali Larijani după ce a fost ucis de israelieni
Iranul a organizat funeraliile puternicului său șef al securității Ali Larijani după ce a fost ucis de israelieni

Iranul organizează funeraliile puternicului său şef al securităţii Ali Larijani, vizat de ”avioane de luptă americane şi israeliene în casa fiicei sale”. Araghchi ameninţă cu ”repercusiuni mondiale”, ”indiferent de bogăţie, credinţă sau rasă”.

Iranul a desfăşurat miercuri funeraliile puternicului şef al securităţii Ali Larijani, asasinat marţi într-un atac israeliano-american, pe care comandantul armatei Republicii islamice a jurat să-l răzbune, relatează AFP.

Iranul organizează funeraliile puternicului său șef al securității Ali Larijani

Consiliul Suprem iranian al Securităţii Naţionale a confirmat moartea şefului său – un pilon al puterii iraniene -, care a sfidat vineri bombardamente şi a participat la o manifestaţie de ”Ziua Ierusalimului” în stradă, la Teheran.

Ceremonia de înmormântare urmează să înceapă la ora 10.30 GMT (12.30, ora României), la Tehran, potrivit agenţiilor iraniene de presă Fars şi Tasmin.

Ea are loc concomitent cu cea a comandantului Forţei paramilitare Basij, Gholamreza Soleimani, asasinat tot marţi, şi a celor peste 80 de militari ucişi la bordul fregatei IRIS Dena, scufundată de un submarin american în urmă cu două săptămâni în largul Sri Lankăi.

Numele lui Larijani şi Soleimani, pe lista numelor liderilor iranieni pe care Statele Unite şi Israelul i-au ucis

Numele lui Larijani şi Soleimani se adaugă pe lista numelor liderilor iranieni pe care Statele Unite şi Israelul i-au ucis, inclusiv al liderului suprem, ayatollahul Ali Khamenei, în prima zi de război, la 28 februarie.

Ali Larijani a fost vizat de ”avioane de luptă americane şi israeliene în casa fiicei sale”, potrivit Fars.

”Sângele pur (al lui Ali Larijani) şi altor martiri mult iubiţi va fi răzbunat”, a ameninţat şeful armatei iraniene, generalul Amir Hatami, într-un comunicat publicat de Tsanim.

Gardienii Revoluţiei au anunţat într-un comunicat că atacuri s-au soldat cu cel puţin doi morţi în regiunea tel Aviv miercuri în zori, lansate ”pentru a răzbuna sângele” lui Ali Larijani şi altor conducători iranieni.

Figură emblematică a regimului

Ali Larijani, care a apărut în stradă, vineri, la Teheran, într-o mulţime de susţinători ai puterii, era ”liderul de facto al regimului iranian, mai ales de două săptămâni”, a dat asigurări un oficial militar israelian sub protecţia anonimatului.

Chiar şi înainte ”el era considerat drept cel care lua deciziile şi trăgea sforile”. Armata israeliană l-a ameninţat cu aceeaşi soartă pe Mojtaba Khamenei – care i-a succedat tatălui său ca lider suprem în urmă cu peste o săptămână -, care nu a apărut în public.

Potrivit unor oficiali americani şi israelieni, el ar fi fost ”desfigurat” sau rănit la un picior în atacul în care a fost asasinat tatăl său Ali Khamenei.

În cea de-a 19-a zi de război în Orientul Mijlociu, ministrul iranian de Externe Abbas Araghchi ameninţă că consecinţele acestui conflict vor afecta întreaga lume.

”Valul de repercusiuni mondiale nu face decât să înceapă şi va lovi toată lumea, indiferent de bogăţie, credinţă sau rasă”, a ameninţat pe X Abbas Araghchi.

Statele Unite au anunţat marţi seara că a ţintit cu unele dintre cele mai puternice bombe din arsenalul american instalaţii iraniene de rachete situate în apropierea Strâmtorii Ormuz, tranzitată în vreumuri obişnuite de o cincime din comerţul mondial cu petrol şi gaze naturale lichgefiate (GNL).

Preşedintele american Donald Trump a renunţat să le mai ceară aliaţilor Statelor Unite să ajute Marina americană să securizeze această strâmtoare, închisă de către Iran.

”Nu mai avem nevoie şi nu mai vrem ajutorul ţărilor NATO. N-am avut nicodată nevoie”, a scris pe reţele de socializare locatarul Casei Albe, după ce mai mulţi lideri i-au respins cererea.

claudiu.popa@mediaflux.ro - Claudiu Popa este jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Cochetează cu presa încă din liceu, când a scris la ziarele Informația Prahovei sau Actualitatea Prahoveană. ... vezi toate articolele