Agitație la graniță, vineri dimineață, după ce Israelul a dat undă verde armatei să intre în Fâșia Gaza.
UPDATE ORA 11.45 Forțele de Apărare Israelului spun că au lovit peste 100 de ținte în Fâșia Gaza peste noapte, inclusiv una care a ucis un membru al forțelor navale ale Hamas care a participat la masacrele din 7 octombrie, conform Stiripesurse.
În atacuri au fost distruse un tunel subteran, un depozit de arme și zeci de centre de comandă. De asemenea, printre ținte s-a numărat și o moschee din cartierul Jabaliya, despre care IDF spune că conținea active și arme Hamas și a fost folosită de Hamas ca punct de observare și loc de așteptare.
Știrea inițială:
Israelul a dat undă verde armatei să intre în Fâșia Gaza, iar jurnalistul Nic Robertson de la CNN a fost martor, în această dimineață, la o activitate militară sporită în zonă.
Astfel, conform News.ro, mai multe rachete de semnalizare se văd plutind în depărtare, însoţite de sunetul unor focuri de mitralieră grea. Robertson spune că a auzit focuri de mitralieră şi explozii.
Solicitat să comenteze activitatea militară, locotenent-colonelul Jonathan Conricus, purtătorul de cuvânt al Forţelor de Apărare ale Israelului, a declarat pentru CNN:
„Rezerviştii sunt pregătiţi, echipaţi, orientaţi spre misiune şi sunt în aşteptare pentru următoarea etapă a operaţiunilor noastre. Dar, în acest moment, desigur, nu vom anunţa când, unde şi cum vom avansa sau cum vom face sau intensifica activităţile noastre militare”, a arătat Conricus.
Ministrul israelian al apărării, Yoav Gallant, le-a transmis trupelor adunate la graniţa cu Fâşia Gaza că în curând vor vedea teritoriul palestinian „din interior”.
În ultimele zile armata s-a pregătit de operaţiune, iar locuitorii din Gaza au fost sfătuiţi să coboare în sudul teritoriului.
Între timp, s-a aflat cine este românca ucisă în atacul sângeros din 7 octombrie din Israel. Tânăra, care avea doar 20 de ani, se numără printre primii soldați israelieni uciși în acel atac.
Iael Leibușor avea 20 de ani și provenea dintr-o familie plecată în anii `60 din Piatra Neamț. În sâmbăta fatidică de 7 octombrie, atunci când militanții Hamas au atac, românca se afla într-un turn de supraveghere a graniței și, înainte să fie împușcată, a apucat să avertizeze comandamentul armatei că Israelul este atacat dinspre Gaza.