Iulia Vântur a participat la petrecerea aniversară a iubitului ei, Salman Khan. Renumitul actor indian a împlinit vârsta de 57 de ani și, așa cum face în fiecare an, a organizat o petrecere de pomină, de la care nu avea cum să lipsească chiar iubita lui. Înconjurat de mari actori ai filmului din industria cinematografică din India, de prieteni și de familie, Khan nu s-a dezmințit nici anul acesta.
Pe lista participanţilor au fost Pulkit Samrat şi iubita Kriti Kharbanda, actorul veteran Suniel Shetty, sau fosta iubită a lui Salman Khan, Sangeeta Bijlani. De asemenea, la petrecere au participat și Pooja Hegde, care lucrează cu Salman în „Kisi Ka Bhai Kisi Ki Jaan”, sau pe Tabu, care a lucrat cu Salman în mai multe filme, precum „Hum Saath – Saath Hain”, ori pe Jai Ho.

De departe, însă, cea care a atras toate privirile a fost românca noastră care și de această dată a strălucit prin eleganță și rafinament. Românca a purtat o rochie superbă, lungă, cu sclipici, paiete, la care a adăugat accesorii pe măsură, făcând-o să strălucească la propriu. La toate acestea au fost asortate câteva bijuterii scumpe şi o gentuţă. Spre deosebire de alți ani în care actrița sosea la petrecere în aceeași mașină cu iubitul ei, de data aceasta Iulia Vântur a coborât dintr-o maşină rezervată oaspeţilor de seamă.

Salman Khan nu a ratat, nici anul acesta, tradiționalul moment al tortului pe care l-a tăiat, ca de obicei, flancat fiind de Iulia Vântur care a filmat întregul moment.

Revenind, însă, la frumoasa Iulia Vântur, trebuie să menționăm că fosta vedetă Pro TV a cucerit India nu doar cu imaginea absolut spectaculoasă pe care o are, dar și cu talentul ei. Cel mai recent exemplu este cea mai nouă piesă pe care a lansat-o, „Yo Yo Honey Singh”, melodie care a strâns deja peste 30 de milioane de vizualizări.