Președintele Consiliului Județean Prahova, Iulian Dumitrescu vrea funcția și banii înapoi. Urmărit penal pentru luare de mită și fals în declarații, acesta contestă controlul judiciar, dar și sechestrul pus de procurori pe averea sa.
Reprezentanţi ai Direcţiei Naţionale Anticorupţie au declarat, pentru News.ro, că parchetul a fost anunţat oficial că Iulian Dumitrescu a contestat măsura controlului judiciar, contestaţia urmând a fi judecată la Tribunalul Bucureşti pe 8 februarie.
Președintele Consiliului Județean Prahova contestă atât controlul judiciar, cât și sechestrul pus de procurori pe averea sa în dosarul în care DNA îl acuză că ar fi primit mită 16 milioane de lei (peste 3,2 milioane de euro) de la un om de afaceri căruia îi ceruse 47,5 milioane de lei. Prin ordonanţa emisă de procurori și contestată de Dumitrescu, acestuia i se interzice să își exercite funcția de șef al CJ.
Iulian Dumitrescu a fost plasat de DNA sub control judiciar, în 1 februarie, pentru luare de mită şi fals în declaraţii, iar sora sa şi soţul acesteia sunt urmăriţi penal pentru complicitate la luare de mită şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, respectiv complicitate la luare de mită şi fals în declaraţii.
De asemenea, procurorii au pus sechestru asupra conturilor bancare ale celor trei, asupra unui imobil al lui Iulian Dumitrescu și asupra a 19 imobile ale surorii și cumnatului șefului CJ Prahova.
Acuzațiile pe care i le aduce DNA:
„Cu ajutorul cumnatului său, în perioada noiembrie-decembrie 2022 Iulian Dumitrescu i-ar fi cerut unui om de afaceri achiziționarea în schimbul sumei de 47.500.000 lei a părților sociale deținute de sora sa la o societate comercială, valoare supraevaluată față de valoarea reală a acestora, în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu ca președinte de Consiliu Județean (CJ) Prahova.
Până în 4 decembrie 2023, Dumitrescu ar fi primit, cu ajutorul celor doi complici – sora și cumnatul său – suma totală de 16.210.000 de lei.
La momentul pretinderii acestora de bani, una dintre firmele omului de afaceri ar fi avut în derulare un contract cu CJ Prahova, iar ulterior achiziționării societății comerciale de la cumnatul lui Iulian Dumitrescu i s-ar mai fi atribuit un nou contract de lucrări cu beneficiar CJ Prahova.
Ulterior pretinderii, sora lui Iulian Dumitrescu ar fi întocmit în fals un extras de cont în numele societății tranzacționate care cuprindea mențiuni nereale privind soldul inițial al contului, rulaje și operațiuni efectuate pe acest cont în perioada ianuarie-februarie 2023.
Tot ulterior pretinderii banilor, în luna iunie 2023, pentru depunerea la organul fiscal a situațiilor financiare aferente anului 2022 ale societății tranzacționate, cumnatul lui Iulian Dumitrescu ar fi dat o declarație necorespunzătoare adevărului.
Cei doi complici, deși nu ar mai fi avut în 2023 nicio calitate oficială în cadrul societății tranzacționate, ar fi continuat să gestioneze sume de bani din unele din conturilor bancare ale acesteia, din care o parte ar fi ajuns în final la Iulian Dumitrescu, sau după caz ar fi fost folosită în beneficiul acestuia”.
DNA îl acuză pe Dumitrescu și de fals în declarațiile de avere din datele de 08.06.2021, 19.04.2022 și 15.06.2023, după caz:
Potrivit procurorilor, „sumele respective ar fi fost cheltuite preponderent pentru excursii în străinătate și bunuri de lux achiziționate din afara țării, liceu privat, cursuri tenis, chirie într-un complex rezidențial de lux etc.”.
Într-un an și jumătate, Iulian Dumitrescu ar fi cheltuit aproape 600.000 de euro pe produse de lux şi vacanţe, pe lista destinațiilor aflându-se Dubai, Abu Dhabi, Insulele Maldive, Capri, Mykonos și Nisa.