Jennifer Aniston (53 de ani) pare să trăiască viața perfectă. Este una dintre cele mai urmărite femei din toată lumea, Hollywood-ul i-a stat la picioare zeci de ani, este împăcată și asumată cu viața și cu anii pe care îi are.
Povestește cu deschidere despre suferințele din amor pe care le trece la capitolul „și altele”, însă există un sigur capitol care i-a provocat răni emoționale peste care nu a reușit să treacă până acum.
Actrița a povestit într-un interviu acordat revistei „Allure” despre eforturile absolut supraomenești pe care le-a făcut ca să devină mamă, însă toate s-au soldat cu un eșec pe care, acum, a ajuns să și-l asume. Aniston a trecut prin serii întregi de fertilizări in vitro pe care, atunci când a văzut că nu au un rezultat pozitiv, le-a înlocuit cu ceiurile chinezești care-i promiteau că va obține sarcina mult dorită.
VĂ RECOMANDĂM ȘI: Rinat Ahmetov, apropiat al lui Mircea Lucescu, investește 90 de milioane de euro în România. În ce bagă ucraineanul bani

”A fost un drum dificil. Au fost ani întregi în care s-au făcut speculații în privinţa mea. Am încercat fertilizarea in vitro, am băut ceaiuri chinezești, de toate. Eram în stare de orice. Aș fi dat orice pentru sfatul de a-mi congela ovulele. La vremea aia nu mi-a trecut prin cap. Acum e prea târziu. Am pierdut acel tren.”, a declarat Jennifer Aniston.
Mai mult decât atât, actrița își dorește să ridice o problemă dură, problemă cu care se confruntă majoritatea femeilor care nu pot deveni mame, femei care ajung să simtă pe propria piele presiunea maternității, provocată în special de oamenii din jur, totalmente gratuit.
„Nu îmi place presiunea pe care oamenii o pun pe mine, pe femei, cum că ai eşuat ca femeie dacă nu ai procreat. Nu mi se pare corect.”, spunea aceasta, tot într-un interviu pentru Allure.
Aniston a adăugat că poţi fi „un om complet” şi dacă nu ai un partener sau un copil, iar astfel de decizii sunt personale.