WORLD

Joe Biden, președintele SUA, anunță că americanii vor creşte prezenţa militară în Polonia şi România: Avem o obligaţie sacră de a apăra aceste state

Joe Biden președintele SUA anunță că americanii vor creşte prezenţa militară în Polonia şi România Avem o obligaţie sacră de a apăra aceste state
Foto: Romaniatv.net

Joe Biden, președintele Statelor Unite, anunță că americanii vor crește prezența militară în Polonia și România. Mai mult acesta avertizează că Rusia poate ataca ”în orice moment” Ucraina. Între timp, Washngtonul lansează, în paralel, o nouă încercare de dialog cu Moscova.

Joe Biden anunță că americanii vor creşte prezenţa militară în Polonia şi România

Joe Biden a transmis, într-o conferinţă de presă, că va fi crescută prezenţa militară în Polonia şi România, în contextul situaţiei de la frontierele Ucrainei. Motivul ar fi acela că există o obligaţie în termenii Articolului 5 din Tratatul NATO, de a apăra aceste state, precizând că nu există o astfel de obligaţie faţă de Ucraina, deşi situaţia acesteia este îngrijorătoare.

”Vom creşte prezenţa militară în Polonia şi România, pentru că avem o obligaţie sacră în termenii Articolului 5, de a apăra aceste state. Ele sunt parte a NATO. Nu avem această obligaţie faţă de Ucraina, deşi suntem foarte îngrijoraţi de ce se întâmplă în Ucraina”, a declarat preşedintele Joe Biden, potrivit news.ro.

Biden spune că Rusia va invada Ucraina

Mai mult, preşedintele american a prezis că Rusia va invada Ucraina, precizând că reacţiile vor fi diferite în funcţie de dimensiunile acestei invazii sau dacă vor fi doar incursiuni în teritoriul ucrainean.

„Nu sunt atât de convins că ştie ce vrea să facă, bănuiesc că va ataca, trebuie să facă ceva. Rusia va fi făcută responsabilă în cazul unei invazii şi depinde de ceea ce va face. Una este dacă vorbim despre o incursiune minoră, dar dacă ei fac ceea ce sunt capabili să facă, va fi un dezastru pentru Rusia dacă invadează Ucraina”, a mai afirmat Biden.

De asemenea, și Franţa vrea să trimită militari în România în contextul tensiunilor dintre Rusia și Ucraina. După declaraţiile preşedintelui american, secretarul de presă al Casei Albe a precizat că, dacă orice forţe militare ruseşti trec frontiera ucraineană, aceasta este o nouă invazie şi va primi un răspuns dur şi unitar din partea SUA şi a aliaţilor lor.

De asemenea, ea a precizat că preşedintele Biden ştie din experienţă că ruşii au o întreagă paletă de agresiuni premergătoare acţiunii militare, inclusiv atacuri cibernetice şi atacuri paramilitare, care vor primi un răspuns decisiv, unitar şi bazat pe reciprocitate.

”Ne aflăm într-un stadiu în care Rusia poate lansa în orice moment un atac în Ucraina”, a avertizat marţi o purtătoare de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki.

toma@mediaflux.ro Toma Enescu are o pasiune pentru presă, literatură și politică. Îi place să fie informat și este mereu la curent cu ce se întâmplă în ... vezi toate articolele