NEWS

Klaus Iohannis, discuție strategică cu șeful NATO. Ce i-a promis lui Jens Stoltenberg

Klaus Iohannis discuție strategică cu șeful NATO. Ce i-a promis lui Jens Stoltenberg
sursa: INQUAM PHOTOS, Octav Ganea

Marți, Klaus Iohannis a avut o discuție strategică cu Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO. Aceștia au vorbit despre continuarea sprijinului oferit pentru Ucraina.

Klaus Iohannis, discuție strategică cu șeful NATO

După discuţia cu preşedintele Klaus Iohannis, Secretarul general al NATO transmite că România este esenţială pentru apărarea Flancului Estic al Alianţei şi va continua să sprijine Ucraina.

Jens Stoltenberg, a afirmat, marţi seară, că a avut o discuţie bună cu preşedintele Klaus Iohannis despre sprijinul pentru Ucraina.

”Încurajez toţi aliaţii să caute foarte atent (în propriile arsenale) pentru a livra mai multă muniţie şi apărare antiaeriană. România este esenţială pentru apărarea Flancului Estic al NATO şi s-a angajat să sprijine Ucraina”, a transmis Jens Stoltenberg, potrivit News.ro.

Anterior, Klaus Iohannis a anunţat că a avut, marţi, o discuţie telefonică substanţială cu secretarul general al NATO Jens Stoltenberg despre situaţia de securitate din Ucraina şi din Marea Neagră.

”România a sprijinit puternic Ucraina încă din prima zi şi vom continua cu fermitate”, a afirmat şeful statului.

Elena Șerban nu s-ar vedea făcând altceva decât presă. După ce a studiat Mass Media și Publicitate la SNSPA, a mers direct către televiziune în 2003. A fost, pe rând, reporter, redactor, productor ... vezi toate articolele