PAPARAZZI

La două luni după naștere, Cristina Cioran radiază de fericire. Își face timp și pentru distracție cu tatăl fiicei sale și cu prietenii | FOTO&VIDEO EXCLUSIV

La două luni după naștere Cristina Cioran radiază de fericire. Își face timp și pentru distracție cu tatăl fiicei sale și cu prietenii | FOTOVIDEO EXCLUSIV

Cristina Cioran are din nou zâmbetul pe buze, după perioada dificilă prin care a trecut în ultimele luni.

Fericirea pe care a simțit-o după ce a aflat că este însărcinată a fost umbrită de necazul care avea să vină mai devreme decât era cazul. În urma unei toxiinfecții alimentare, Cristina  Cioran ajungea de urgență la spital, unde a născut cu circa două luni înainte de termen. Fiica sa a stat internată de pe 18 iulie, când a venit pe lume, până la începutul acestei luni. Vedeta își putea vizita fiica atunci, doar o dată pe săptămână.

Cu toate că a stat cu sufletul la gură zile bune, Cristina Cioran și-a găsit mereu puterea de a merge mai departe, dar și de a zâmbi.

În tot acest timp,  Cristina Cioran a găsit sprijin moral în partenerul său și tatăl micuței Ema. Iubirea dintre cei doi a depășit orice barieră și au reușit într-un final să își aducă micuța acasă.

Totuși, acele zile parcă au fost deja date uitării, căci Ema a devenit rapid centrul universului familiei lor. Abia acum cei doi descoperă cu adevărat cum este rolul de părinte. Cristina Cioran povestea zilele trecute că partenerul său o ajută cu îngrijirea micuței sale, dar iată că cei doi reușesc să își facă timp și pentru distracție în cuplu, ca adulții.

Așa am văzut-o pe Cristina în compania iubitului și a prietenilor, la o ieșeală, în oraș. Cei doi se relaxau în aer liber la o terasă, semn că toate lucrurile s-au așezat perfect în viața lor.

Vedeta ține la sănătatea sa și a fiicei sale, întrucât se pare că a renunțat la țigările clasice, folosind un dispozitiv mai puțin nociv, după cum putem observa în imagini.

Cristina Cioran, mamă pentru prima oară la 43 de ani

Vedeta anunța în martie, într-un live pe pagina ei de Instagram, că va deveni mamă pentru prima oară la vârsta de 43 de ani. Pe parcursul sarcinii, Cristina primise indicația medicului ei de a face cezariană din cauza unui fibrom uterin.

„Da, sunt însărcinată și sunt foarte fericită”, declara la acea vreme Cristina Cioran.

În primul și al doilea trimestru de sarcină, vedeta a muncit la Pro TV, unde prezentat o rubrică mondenă în cadrul emisiunii „Vorbește lumea”.