Ziua de 23 noiembrie este una în care, de-a lungul timpului, România a pierdut mari artiști. Doar astăzi s-a anunțat că doi mari oameni ai muzicii au plecat dintre noi.
Pe 23 noiembrie 2024 s-au confirmat decesele pentru renumiții artiști Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. În ultimii ani, această zi a fost însoțită de decese răsunătoare în România.
Cântărețul de folk Marius Bațu a murit, potrivit unui anunț făcut de organizatorii unui concert pe care acesta trebuia să îl susțină azi, 23 noiembrie, la Lugoj. Vestea a fost confirmată și de alți artiști, printre care Ducu Bertzi, Maria Gheorghiu, Zoia Alecu, Alina Manole și Nicu Alifantis, care au publicat mesaje de condoleanțe pe Facebook.
„Am fost cu el la Spitalul Județean, de unde l-au transferat azi-noapte la Pădurea Verde. Din păcate, doamna doctor de acolo m-a anunțat că s-a stins”, a declarat Vasile Gondoci, organizatorul concertului de la Lugoj.
La doar câteva zeci de minute a fost confirmat și decesul marelui artist Gabriel Cotabiță.
Din primele surse, se pare că artistul ar fi suferit un AVC. Momentan, familia și medicii săi nu au făcut un anunț oficial cu privire la cauza decesului.
Anunțul decesului regretatului artist a fost făcut de marele dirijor Ionel Tudor.
”Ai plecat, Gabi, și ai lăsat muzica pop românească fără una dintre cele mai mari și mai personale voci! Am fost nu doar colaboratori ci și prieteni din tinerețe! Am lansat împreună piese care au bucurat generații de ascultători („Noapte albastră”, „Te rog, domnișoară, nu pleca”, „Și va mai trece-o noapte”, „Viața e un cazino”, „Voice from above”, „Uneori-El amor”, „Să nu ne spunem adio”, „Poate că da, poate că nu” etc)!
Am lansat împreună cu Joey de Alvaré primul CD din România! Am făcut lucruri frumoase împreună, lucruri care nu se pot uita! Am împărțit multe momente ale vieții și carierei noastre împreună!…Te vom păstra mereu în inimile noastre! Dumnezeu să te odihnească în pace și lumină!” – a transmis Ionel Tudor într-un mesaj pe Facebook.
În contextul deceselor care au fost confirmate azi, actorul Silviu Biriș a scris pe Facebook că ziua de 23 noiembrie 2024 este una în care „pleacă artiștii”.
„Veșnică lor pomenire! 23 noiembrie, ziua când pleacă artiștii… Gabriel Emil Cotabiță, MARIUS BAȚU… Un an fără RONA HATNER… 7 ani fără doamna Stela Popescu”, a scris actorul.
Acum 7 ani, Stela Popescu a fost găsită fără suflare la domiciliul său. Pe 23 noiembrie 2017 în jurul orei 15:40, Stela Popescu a fost găsită fără semne vitale, cu rană la cap, de către fiica adoptivă Doina Maximilian, căzută în interiorul casei de pe strada Alexandru Donici din București în care locuia. Pentru îndrăgita artistă nu s-a mai putut face nimic.
Pe 23 noiembrie 2023, într-o zi de joi, Rona Hartner a murit. Cu doar o zi înainte, sora ei a anunțat pe pagina de Facebook a acesteia că actrița „își trăiește ultimele clipe”. Ea suferea de mai mult timp de cancer la plămâni și creier.