Ucraina înfiinţează o legiune străină: Divizia de Trupe Internaţionale a Ucrainei. Anunţul a fost făcut de preşedintele Volodimir Zelensky. Voluntarii din străinătate sunt îndemnaţi să vină să lupte cu Rusia „pentru a apăra Europa”.
Ucraina mai lansase străinilor apelul de a veni să lupte. Acum însă, preşedintele a semnat o lege în acest sens, prin care se înfiinţează legiunea străină.
Postarea de pe Twitter a ministrului ucrainean de externe a strâns zeci de mii de aprecieri. Au comentat şi s-au oferit să vină în Ucraina atât foşti luptători din trupele speciale din diverse ţări, potrivit profilului de pe Twitter, cât şi oameni fără experienţă din toată lumea.
După ce președintele Zelensky a declarat că a fost formată Divizia de Trupe Internaţionale a Ucrainei, care va fi deservită de străini, a existat și o reacție a celebrei legiuni Străine Franceze.
Astfel luptătorilor de origine ucraineană din Legiunea Străină li se va permite să meargă să-și apere țara, folosind echipamentul complet al Legiunii.
Danemarca le va permite voluntarilor să se alăture brigăzilor internaţionale pe care Ucraina intenţionează să le formeze pentru a lupta împotriva invaziei ruse, a declarat duminică seara şefa guvernului de la Copenhaga, Mette Frederiksen, informează AFP.
„Este o alegere pe care o poate face oricine. Acest lucru este valabil, desigur, pentru toţi ucrainenii care trăiesc aici, dar şi pentru alţii’” care cred că se pot implica direct în conflict”
Mette Frederiksen a manifestat alături de mii de oameni împotriva invaziei ruseşti în Ucraina, în faţa Ambasadei ruse din Copenhaga.