După ce miniștrii PSD au plecat din Guvern, Lia Olguța Vasilescu a dat un semnal în Coaliție. Aceasta spune că nu a cerut demisia lui Sorin Grindeanu de la șefia Camerei Deputaţilor. În schimb, așteaptă ca premierul să renunțe mai întâi la funcție.
”Ştiu că ar fi frumos ca partiduleţul care a ieşit pe locul 4 în alegeri să vrea să deţină funcţia de preşedinte al Camerei, în locul partidului care a câştigat alegerile parlamentare şi are cel mai mare număr de parlamentari”, arată Lia Olguţa Vasilescu, despre cei de la USR, arătând că afirmaţia sa s-a referit la denunţarea coaliţiei de guvernare, moment în care se pierd toate funcţiile, premier, miniştri, secretari de stat, prefecţi, preşedintele Senatului, Camerei, şefii de agenţii.
”De două zile, observ că toată propaganda rezist rostogoleşte în buclă ştirea că am cerut demisia lui Sorin Grindeanu de la şefia Camerei Deputaţilor. Ştiu că ar fi frumos ca partiduleţul care a ieşit pe locul 4 în alegeri să vrea să deţină funcţia de preşedinte al Camerei, în locul partidului care a câştigat alegerile parlamentare şi are cel mai mare număr de parlamentari, dar nu vreţi, totuşi, să vedem şi declaraţia mea exactă, nu texte convenabile vouă?”, scrie Lia Olguta Vasilescu pe Facebook.
Ea arată că a declarat textual:
„Dacă se denunţă coaliţia, TOATE FUNCŢIILE SE PIERD. TOATE. ABSOLUT TOATE. Domnul Grindeanu a spus că nu se ţine de scaunul de la Camera Deputaţilor şi că în momentul în care coaliţia nu mai există poate să îşi dea demisia„.
”Toate înseamnă TOATE (premier, miniştri, secretari de stat, prefecţi, preşedintele Senatului, Camerei, şefii de agenţii etc)”, precizează primarul Craiovei.
”Eu zic să începem cu Ilie Bolojan mai întâi…”, mai afirmă ea.
Lia Olguţa Vasilescu adaugă că, ”în afara faptului că sunt vreo 200 de demisii aşteptate, Camera Deputaţilor e singura care nu îşi poate schimba preşedintele decât la cererea partidului din care face parte acesta. Decizie constituţională, ce să faci?”, comentează Lia Olguţa Vasilescu.
PSD transmite că, din acest moment, premierul nu mai are sprijinul unei majorităţi parlamentare şi nu mai are legitimitatea democratică de a exercita funcţia de conducere a Guvernului României iar menţinerea în fruntea unui guvern nefuncţional, lipsit de o majoritate parlamentară, constituie o abordare profund iresponsabilă, cu implicaţii negative asupra economiei naţionale.
PSD anunţă că este pregătit să participe la formarea unui nou guvern pro-european.
PSD are în Executiv şase portofolii, ministrul Transporturilor, Ciprian Şerban, ministrul Agriculturii, Florin Barbu, ministrul Energiei, Bogdan Ivan, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, ministrul Justiţiei, Radu Marinescu şi ministrul Muncii, Florin Manole, plus postul de vicepremier, deţinut de Marian Neacşu.