Preşedintele SUA, Donald Trump, a a anunțat recent că lideri europeni vor vizita Statele Unite luni sau marţi pentru a discuta despre soluţionarea conflictului dintre Rusia şi Ucraina, transmite Reuters.
În declaraţiile făcute reporterilor după întoarcerea de la US Open din New York, Trump a mai spus că va discuta în curând cu Kremlinul. Liderul de la Casa Albă a semnalat duminică că este gata să îl sune pe Vladimir Putin, să îi cheme la Casa Albă pe aliații europeni pentru noi discuții și chiar să impună noi sancțiuni pentru a grăbi negocierile de pace, scriu Reuters și BBC.
„Anumiţi lideri europeni vor veni în ţara noastră luni sau marţi, individual”, a spus Trump. Nu este clar la cine se referea Trump, iar Casa Albă nu a răspuns imediat la solicitarea de detalii suplimentare, arată Reuters.
Trump a adăugat că nu este „mulţumit” de situaţia războiului dintre Rusia şi Ucraina, după ce reporterii l-au întrebat despre atacul aerian masiv al Rusiei din noaptea desâmbătă spre duminică, care, potrivit oficialilor ucraineni, a provocat un incendiu la sediul principal al guvernului din Kiev. Dar el şi-a exprimat din nou încrederea că războiul se va încheia în curând.
„Situaţia dintre Rusia şi Ucraina va fi rezolvată”, a spus Trump.
Președintele american a adăugat că va discuta „în curând” și cu președintele rus Vladimir Putin, semnalând totodată că administrația sa este pregătită să treacă la a doua fază a sancțiunilor împotriva Moscovei.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că sancțiunile sunt „o idee bună” și a îndemnat țările europene să înceteze achiziționarea de energie din Rusia.
„Cred că ideea de a impune tarife țărilor care continuă să încheie acorduri cu Rusia este una corectă”, a afirmat el.
Rusia a vândut petrol și gaze în valoare de aproximativ 985 de miliarde de dolari de la începutul invaziei sale pe scară largă în Ucraina, în martie 2022, potrivit grupului de reflecție Centre for Research on Energy and Clean Air.
Cei mai mari cumpărători au fost China și India. UE a redus dramatic, dar nu a oprit complet, achizițiile de energie din Rusia. În iunie, Bruxelles a prezentat planuri de a înceta toate achizițiile până în 2027.
Noile declarații vin în contextul în care Rusia a lansat cel mai mare bombardament aerian asupra Ucrainei de la începutul războiului, omorând patru persoane și lovind pentru prima dată clădirea principală a guvernului ucrainean din Kiev.
Rusia a intensificat de altfel atacurile asupra Ucrainei de când Trump și Putin au ținut un summit în Alaska luna trecută.
După atac, în timpul căruia Rusia a lansat cel puțin 810 drone și 13 rachete, Trump a declarat că „nu este mulțumit de situație”.
„Nu sunt mulțumit de situație”, a declarat Trump. „Nu sunt mulțumit de ei. Nu sunt mulțumit de nimic legat de acel război”, a subliniat președintele SUA. „Vom rezolva problema”, a afirmat el.
În declarația pentru ABC News, Zelenski a spus că partenerii europeni care continuă să cumpere petrol și gaze rusești „nu sunt corecți”.
El a adăugat: „Trebuie să încetăm să mai cumpărăm orice fel de energie din Rusia și, apropo, orice fel de acorduri cu Rusia. Nu putem avea niciun acord dacă vrem să-i oprim”.