Lidia Buble este una dintre cele 12 vedete care au acceptat provocarea și au zis da în momentul în care a fost invitată să facă parte din echipa de staruri care strigă în cor „Sunt celebru, scoate-mă de aici!”.
Evident, asemenea tuturor celor care au decis să se „mute” în Republica Dominicană pentru o vreme, artista a declarat că motivația principală este legată de dorința expresă de a-și depăși limitele, de a se distanța serios de zona de confort, de a vedea până unde poate să ajungă limita ei de suportabilitate.
„Urmează să plec, pentru două luni, două luni și ceva din țară. Este ultima dată când o să mai vorbim, pentru că toate conturile mele vor rămâne în grija lui Alex. Mă duc să-mi înfrâng niște temeri, să-mi cunosc limitele. Sunt curioasă de ce voi descoperi acolo. Nu vreau decât să vă gândiți la mine din când în când și să-mi trimiteți toată energia bună pe care o aveți, pentru că asta am să fac și eu.”, le-a spus Lidia Buble celor care îi urmărec activitatea în mediul online.
Dar, ca să dăm Cezarului ce este al Cezarului, este corect să povestim și despre aspectul financiar care, se aude vorba, că nu este nici pe departe de trecut cu vedere. Jurnaliștii de la Playtech.ro au aflat că artista are cel mai bănos contract din cele 12 semnate, onorariul ei ar ajunge undeva la 5.000 de euro pe săptămână, spre deosebire de colegii ei de suferință ale căror venituri fluctuează între 2.000 și 2.500 de euro. Conform aceleiași surse, Giani Kiriță și Bia Kalifa ar încasa în jur de 2.500 de euro pe săptămână, iar Cristi Mitrea ar ajunge la 2.000 de euro săptămânal.
VĂ RECOMANDĂM ȘI: Lidia Buble explică de ce a acceptat provocarea „Sunt celebru, scoate-mă de aici!” | VIDEO
În altă ordine de idei trebuie să recunoaștem faptul că Lidia Buble se descurcă admirabil în competiție, chiar și atunci când vine vorba despre… alimentație. Lidia Buble este vegetariană, iar faptul că va trebui să consume alimente pe bază de proteină animală reprezenta un mare stres pentru ea atunci când a plecat în Republica Dominicană.

„Eu sunt vegetariană, nu mănânc carne, iar în show vor fi multe probe în care va trebuie să mâncăm tot felul de alimente… Va fi foarte greu. Am încercat de multe ori să mă împrietenesc cu carnea și nu am reușit deloc. Sunt convinsă că va fi o mare problemă. Insectele și momentul în care va trebuie să mănânc carne, care sigur nu va fi gătită gustos. Am plecat de acasă cu gândul că nu există „nu pot” și îmi voi da toată silința să mănânc ce o fi să fie pus în farfurie.”, povestea artista pentru ego.ro.