LIFESTYLE

Lipsa banilor ne îmbolnăvește. Stresul financiar poate aduce chiar moartea

Lipsa banilor ne îmbolnăvește. Stresul financiar poate aduce chiar moartea
Stresul financiar Foto: Pixabay

Stresul financiar ne poate îmbolnăvi atât la nivel mental, dar și fizic. Experții avertizează că problemele financiare pot avea un impact semnificativ asupra stării noastre de bine.

Riscul adus de stresul financiar

Un studiu realizat de Financial Health Network a identificat o legătura clară între stresul financiar și o serie de probleme de sănătate.

Psihologul Sorin Cantor a explicat că stresul financiar a devenit tot mai prezent în viața oamenilor, pe fondul scumpirilor și al incertitudinilor economice.

Stresul în sine este un mecanism natural, nu este ceva rău. Este un mecanism de adaptare prin care noi, oamenii, ne adaptăm la o situație nouă. De obicei apare atunci când considerăm că nu avem resursele necesare să facem față acelei situații”, a explicat medicul pentru Antena3.

Potrivit specialistului, problema apare atunci când stresul devine constant și nu mai este gestionat corect. Datele analizate într-un studiu realizat de cercetători ai Clinicii Mayo arată un efect îngrijorător asupra sănătății cardiovasculare.

Este pentru prima oară când s-a văzut că presiunea financiară îmbătrânește inima. Inima ajunge să îmbătrânească accelerat la persoanele care se confruntă cu presiune financiară mare sau insecuritate alimentară”, a spus specialistul.

Mai mult, impactul stresului financiar poate fi chiar mai puternic decât al unor factori de risc clasici.

S-a constatat că presiunea financiară accelerează îmbătrânirea inimii mai mult decât factori pe care îi știam deja, precum hipertensiunea, fumatul, diabetul sau obezitatea”, a adăugat medicul.

Metode de relaxare

Specialistul spune că, deși presiunea financiară este greu de evitat, există metode simple prin care efectele ei pot fi reduse.

În primul rând ar trebui să separăm cifrele de emoții. Apoi să vedem ce ține de noi și ce nu ține de noi, ce putem schimba și ce nu putem schimba”, a explicat acesta.

De multe ori, oamenii se stresează anticipând probleme care nici măcar nu s-au produs încă.

Ne stresăm pentru că vedem o știre sau pentru că urmează să se întâmple ceva, dar nu întotdeauna acel lucru chiar se întâmplă. Important este să trăim în prezent”, a subliniat medicul.

Tehnicile de relaxare pot avea un rol important în reducerea tensiunii psihice.

Meditația, yoga sau exercițiile simple de respirație pot ajuta. Chiar și câteva respirații profunde înainte de a deschide o factură pot reduce reacția de stres”, a explicat el.

Medicul atrage atenția că amânarea confruntării cu problemele financiare nu face decât să mențină stresul activ pe termen lung.

Dacă evităm să deschidem facturile sau mailurile legate de plăți, problema nu dispare. În subconștient continuăm să trăim cu acel stres, iar el devine continuu”, a spus Sorin Cantor.

În timp, stresul cronic poate provoca inflamație în organism, creșterea permanentă a pulsului și efecte negative asupra sănătății generale și longevității.

Specialiștii subliniază că programele de educație financiară și consilierea accesibilă ar putea contribui la reducerea anxietății legate de bani și la îmbunătățirea stării generale de sănătate a populației.

Elena Șerban nu s-ar vedea făcând altceva decât presă. După ce a studiat Mass Media și Publicitate la SNSPA, a mers direct către televiziune în 2003. A fost, pe rând, reporter, redactor, productor ... vezi toate articolele