Specialiștii au înregistrat valori record de pesticide în alimente aflate la vânzare și au întocmit lista celor mai contaminate alimente de pe piață. Dintre acestea, cele mai cleontaminate sunt niște fructe care apar primăvara.
Căpşunele sunt cele mai contaminate produse de pe piaţă, potrivit noului ghid al cumpărătorului privind pesticidele din produsele agricole.
Pe următoarele locuri sunt spanacul şi varza kale. Potrivit raportului, aproape 90 la sută din mostrele de afine și fasole verde au avut valori îngrijorătoare de pesticide faţă de anii precedenți.
Experţii din domeniul sănătății spun că expunerea la alimente cu pesticide este dăunătoare, în special pentru femeile însărcinate și copii.
Aceştia recomandă ca, în cazul în care nu puteți cumpăra fructe și legume organice, fără pesticide, este important să spălați corespunzător produsele alimentare.
Avocado se află pe primul loc în topul alimentelor cel mai puțin contaminate, urmat de porumbul dulce.
Piețele s-au umplut de trufandale, odată cu sosirea primăverii. Cei care apreciază leurda sau urzicile au parte de o ofertă bogată pe tarabele din piețe. Un leu verdeața, doi lei ceapa, doi lei ridichea, trei lei salata, de exemplu.
Urzicile, una dintre delicatesele perioadei, se găsesc la prețuri de 3-4 lei punguța. Cei mai mulți vând trei pungi cu 10 lei, suficient pentru o ciorbă care să ajungă unei familii. Cum nici prețurile nu sunt foarte mari, brașovenii s-au bucurat să își umple sacoșele cu apreciatele plante din care vor găti mâncăruri de post.