NEWS

Lista medicamentelor compensate și gratuite a fost extinsă! Numărul de afecțiuni pentru care pot fi prescrise medicamente a crescut

Lista medicamentelor compensate și gratuite a fost extinsă Numărul de afecțiuni pentru care pot fi prescrise medicamente a crescut
Lista medicamentelor compensate și gratuite a fost extinsă! Numărul de afecțiuni pentru care pot fi prescrise medicamente a crescut

Guvernul a aprobat, joi, 20 noiembrie, în ședință, extinderea listei medicamentelor compensate şi gratuite, cu 41 de noi medicamente, dar şi a numărului de afecţiuni pentru care pot fi prescrise medicamente care se aflau deja pe listă.

Lista medicamentelor compensate și gratuite a fost extinsă!

”Astăzi am făcut unul dintre cei mai importanţi paşi din ultimii ani pentru pacienţii din România: extinderea listei medicamentelor compensate şi gratuite cu 41 de medicamente şi, în acelaşi timp, extinderea listei de afecţiuni pentru care medicamentele existente pot fi prescrise”, a anunţat, joi, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete.

Potrivit acestuia, ”este o schimbare de fond, care atinge direct vieţile oamenilor”.

”Este unul dintre cele mai mari pachete de extindere din ultimii ani şi un rezultat direct al muncii echipelor din Ministerul Sănătăţii, ANMDMR şi CNAS. Sunt mândru că, împreună, am reuşit să introducem terapii noi, inovatoare, generice şi biosimilare, care aduc tratamentul mai aproape de oameni şi fac sistemul mai accesibil şi mai corect. În paralel, extinderea afecţiunilor eligibile pentru medicamentele deja existente face tratamentele mai accesibile pentru mai mulţi pacienţi.

Prin această extindere, pacienţii cu boli oncologice, neurologice, cardiovasculare, reumatologice, pneumologice, dermatologice, gastroenterologice, hematologice, oftalmologice, alergologice şi infecţioase primesc opţiuni terapeutice moderne, validate ştiinţific şi aliniate la standardele europene”, a mai transmis ministrul.

Rogobete a precizat că, pentru bolile rarese introduc tratamente de ultimă generaţie pentru amiloidoză, angioedem ereditar sau acondroplazie.

Numărul de afecțiuni pentru care pot fi prescrise medicamente a fost crescut

Domeniile în care se introduc sau extins tratamente noi:

ONCOLOGIE

Cancer mamar în stadiu avansat
Cancer colorectal (CCR) metastazat
Cancer de prostată non-metastatic rezistent la castrare
Cancer mamar metastatic sau avansat local
Cancer pulmonar fără celule mici (NSCLC) în stadiu avansat
Cancer tiroidian medular avansat
Cancer de prostată avansat
Cancer de prostată metastatic
Leucemie
Mielom multiplu recidivat şi refractar
Melanom uveal
Cancer de tract biliar

NEUROLOGIE

Tratamentul migrenei
Epilepsie
Miastenia gravis

REUMATOLOGIE

Artrita psoriazică
Spondiloartrită axială

DERMATOLOGIE

Dermatita atopică

PNEUMOLOGIE

Boala pulmonară obstructivă cronică (BPOC)
Astm bronşic sever

ENDOCRINOLOGIE

Hipercolesterolemie primară (familială heterozigotă / non-familială)
Dislipidemie mixtă

OFTALMOLOGIE

Degenerescenţă maculară neovasculară
Edem macular diabetic

HEMATOLOGIE

Trombocitopenie severă

PEDIATRIE

Tratamentul acondroplaziei
Arii multidisciplinare (Cardiologie + Neurologie)

Amiloidoză cu transtiretină
Hipertensiune esenţială

GASTROENTEROLOGIE

Colită ulcerativă

ALERGOLOGIE

Angioedem ereditar

BOLI INFECŢIOASE

Noi combinaţii medicamentoase pentru tratamentul infecţiei HIV

claudiu.popa@mediaflux.ro - Claudiu Popa este jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Cochetează cu presa încă din liceu, când a scris la ziarele Informația Prahovei sau Actualitatea Prahoveană. ... vezi toate articolele