Loredana oferă din nou o imagine controversată prin intermediul conturilor ei de socializare, exact în spiritul celor cu care ne-a obișnuit. Artista de 52 de ani a urcat un video care a devenit viral la puțin timp după lansarea în mediul online.
Artista face ce face și iese în evidență și este mai mult decât încântată de această perspectivă a vieții ei. Nu mai departe de acum câteva zile, Loredana, după ce a terminat un concert la Cernavodă, a fost cărată pe brațe de colegii ei, dansatori. Sigur, primul gând care vine în minte este acela că artista ar fi pățit ceva grav, din contră, a fost vorba despre o poftă bună de distracție.
Mai mult decât atât, nonconformista artistă a postat și un mesaj care respectă cumva aceeași linie a vulgarității atent comunicate.
VĂ RECOMANDĂM ȘI: Matteo, extrem de colorat și teribil de dezorientat. Nu-i iese nici cu parcarea și nici cu intrarea… în clinica medicală | VIDEO
„Yeeaah, așa ne încălzim noi. Tequila bum bum, ahh, uuu, scuze, m-am dezechilibrat. (râde) Cei mai tari! Andrei și Emi și cu Lori la mijloc. Mai puteți? Sunt ușoară ca un fulg de pană. Ăsta e doar preludiul, dragii mei, urmarea n-o s-o vedeți. Gataa.”, spune artista în videoclip.
Răutăcioșii ar spune că amorul, cei care nu-s hateri că gena, însă în realitate, Loredana are mare grijă la felul în care se întreține, face sport, respectă ritualuri de îngrijire și mănâncă sănătos.
„Important e să te hidratezi, să te demachiezi în fiecare seară. E prima lecție pe care am învățat-o din momentul în care am apărut pe scenă și am început să folosesc fardurile. Pielea e cea mai importantă, nu neapărat sânii sau mărimea fundului sau mărimea buzelor. Poți să-ți faci 1000 de operații, tot felul de chestii, dar dacă pielea nu are calitate… Nu stați la soare absolut deloc și nu folosiți lucruri care să vă atace pielea. Asta e secretul cel mai important.”, declara Loredana Groza, la un moment dat.