Bugetul pentru programul „Noua Casă” a fost înjumătățit de Guvern pentru anul anul în curs. Așadar, statul a alocat 500 de milioane de lei în acest an, față de un miliard în 2024.
Conform Fondului de Garantare suma este suficientă, deoarece anul trecut românii nu s-au înghesuit să ia credite prin acest program. Mulți renunță la program deoarece au nevoie de mai mulți bani și din acest motiv apelează la bănci.
Programul „Noua Casă” de la Guvern este un sprijin pentru românii care accesează creditele tradiționale, deoarece avansul minim este de 5% pentru locuințele sub 70.000 de euro. Statul garantează până la 60% din valoarea creditului persoanelor care nu au deținut nici o locuință până la momentul solicitării sau celor care dețin o locuință mai mică decât 50 mp.
În acest sens, dacă un client nu își achită ratele, banca poate solicita statului plata garanției, în situația în care întârzierea depășește 90 de zile.
Din păcate pentru beneficiari, programul are și dezavantaje. Principalul dezavantaj al acestui program îl constituie faptul că beneficiarii nu pot opta pentru o dobândă fixă.
Lansat în 2009 sub numele de Prima Casă, programul guvernamental a adunat până în prezent 330.875 de garanţii şi promisiuni de garantare acordate celor care au accesat finanţarea. Beneficiarii au fost mai ales tineri cu vârste între 26 și 35 ani.
Beneficiarul Programului este persoana fizică ce îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:
a) la data solicitării creditului garantat declară pe propria răspundere fie că nu deţine în proprietate exclusivă sau împreună cu soţul ori soţia nicio locuinţă, indiferent de modul şi de momentul în care a fost dobândită, fie că deţine în proprietate exclusivă sau împreună cu soţul ori soţia cel mult o locuinţă, dobândită prin orice alt mod decât prin Program, în suprafaţă utilă mai mică de 50 mp;
b) achiziţionează o singură locuinţă, printr-un credit acordat şi garantat în condiţiile Programului.
c) are calitatea de împrumutat în raport cu finanţatorul.