NEWS

Magda Catone a fost exclusă din PNL. Ce i s-a reproșat actriței

Magda Catone a fost exclusă din PNL. Ce i s-a reproșat actriței
Foto: Pagina de media

Magda Catone a fost exclusă din PNL. Decizia a fost luată de membrii Biroului Politic PNL Sector 2 după ce aceasta nu ar fi respectat disciplina de partid și s-ar fi opus constant viziunii politice a partidului.

Imediat după ce a primit vestea, Magda Catone a spus că este o decizie nedreaptă și că după 40 de ani, cariera sa se încheie neașteptat.

Magda Catone a fost exclusă din PNL Actrița a fost șocată

Mai mult, actrița spune că speră să nu fie o decizie definitivă şi că ar vrea să meargă mai departe pentru a-şi continua proiectele culturale pe care le-a început, însă vrea să pună pe primul loc bunăstarea comunităţii.

Împreună cu actrița, și viceprimarul Adrian Costache a fost exclud din PNL din același motiv. Magda Catone și-a exprimat punctul de vedere asupra acestei decizii surprinzătoare a formațiunii politice.

„Intentionez sa vorbesc asta cu sefia partidului, pentru ca nu sunt lucruri lamurite si nici comunicate corect. Sunt sarite niste niste etape in dialogul nostru in partid.

Sunt lucruri pe care le-am facut foarte bine si am fost bine apreciati in masura in care am fost uniti. La un moment dat a aparut o factiune, o dorinta de alianta, ea s-a resetat, nu s-a anuntat nici oficial ca lucrul asta nu mai functioneaza, este putin o neclaritate pe care eu nu pot sa o analizez, nu pot sa o explic acuma, nu tine de mine.

”Vreau să fac ceva pentru comunitate”

Eu sunt un om de arta, sa spunem, nu am altfel de pretentii, vreau sa fac ceva pentru comunitate. Am indraznit sa initiez un proiect pentru recuperarea unui spatiu cultural care se numeste cinematograful din Strada Avrig Nr.1, care poate deveni un centru cultural, un teatru, i-am dat chiar o titulatura cu numele lui Lucian Pintilie.

Proiectul acesta a trecut in cadrul unei ședinte de la sectorul 2. Am fost votata, sustinuta de toti ceilalti din echipa, mai putin cei din PNL. Asa nu mi se pare corect si mai mult de atat nu pot sa va spun. Voi avea mai multe date despre ceea ce se intampla cu mine si cu noi. O sa aveti informatii si de la mine si de la colegii mei.

Analiza nu imi apartine, nu sunt lider, ci doar consilier. Analiza mea este strict pe pozitia mea, eu votez ceea ce aparatul decide. Lucrurile sunt foarte avizate de anumite de comisii de specialitate, juridic, de mediu, de educație, de cultură. Noi implinim aici umar la umar, si cu celelelate partide, ce-si doreste comunitatea. Facem lucruri in calitatea noastra de consilieri pentru comunitate pentru oameni. Nu doar pentru lideri vremelnici”, a spus actrița.

malina@mediaflux.ro Absolventă de Drept, dar atrasă iremediabil de jurnalism. Un drum lung, greu, dar întotdeauna frumos, fie că a fost vorba de jurnalism ... vezi toate articolele