PAPARAZZI

Mama actriței Laura Cosoi, o doamnă la brațul fiicei sale | IMAGINI PAPARAZZI

Mama actriței Laura Cosoi o doamnă la brațul fiicei sale | IMAGINI PAPARAZZI

Cu doar câteva zile înainte să plece cu ai ei dragi în țările calde, Laura Cosoi și-a luat mama și au purces la o serie de treburi prin centrul capitalei. Drumurile le-au purtat pe cele două la Muzeul de Artă Recentă unde s-au delectat cu exponatele pe care oricine trece pragul instituției le poate trece cu privirea.

UPDATE 19 decembrie 2023. Mama Laurei Cosoi a murit!

Mama Laurei Cosoi, Ligia Delia Cosoi, de profesie dansatoare, a murit marți, 19 decembrie.

„Mămica noastră dragă și bună a plecat la Domnul! Mami, te iubim dincolo de viață asta! Ești în inima noastră 🫶🏻”, a anunțat Laura Cosoi într-o postare pe Instagram.

Știre inițială

Laura și Ligia Cosoi au fost fotografiate de paparazzi Mediaflux.ro fix la ieșirea din instituția de artă iar privirea li s-a oprit, cum altfel, decât asupra primei doamne Cosoi care își păstrează un look aristocrat pe care rareori avem ocazia să-l mai vedem în zilele acestea. Cu prestanța și eleganța dată de pălăria pe care a ales să o poarte, un accesoriu drag domniei sale, mama actriței se „agață” mândră de brațul fiicei sale și o urmează la mașina care era parcată la doar câțiva pași de ele.

Laura Cosoi, recunoscătoare că o are pe mama ei alături

Laura Cosoi a trăit o spaimă cumplită în urmă cu mai bine de 15 ani atunci când cea mai importantă femeie din viața ei, mama, a primit un diagnostic crunt: cancer. S-a luptat atunci cu boala atât cu ajutorul tratamentului medicamentos, dar și bazându-se pe credință și puterea infinită a planetelor.

”Este o luptă pe care trebuie să ți-o asumi și să faci tot ce e posibil din partea ta. Sigur că există și imprevizibilul. Există un plan acolo sus, cu noi și foarte mult nu poți influența dar trebuie să te iubești, să ai priorități, să înțelegi că e un moment critic și că l-au mai depășit și alții.(…) Paralel cu tratamentul medical, atunci am descoperit o altă lume, a plantelor, a ceaiurilor, hrana vie. Am urmat un tratament naturist, dar din iubire față de cei dragi, nu mi-am permis să fac un experiment, să spun că nu fac chimioterapie sau radioterapie, că am citit eu ceva pe net. Sigur că sunt ceva urmări și te tulbură, dar asta trebuie făcut. Ăsta e prețul sănătății până la urmă”, a spus mama Laurei Cosoi în urmă cu ceva timp.

Ileana Voicu Ghinea este absolventă a Facultății de Jurnalism, din cadrul Univerității Media. A debutat în presă în anul 2004, în echipa Revistei Apropo, a lucrat și pentru Revista Pro TV Magazin, ... vezi toate articolele