WORLD

Mandat de arestare pe numele lui Vladimir Putin emis de Curtea Penală Internațională

Mandat de arestare pe numele lui Vladimir Putin emis de Curtea Penală Internațională

Curtea Penală Internațională a emis, vineri, un mandat de arestare pe numele lui Vladimir Putin, pe care îl acuză de comiterea de crime de război în Ucraina, relatează Reuters.

CPI a emis mandatul pentru arestarea lui Putin pentru suspiciuni de deportare ilegală a copiilor ucraineni și transferul ilegal de oameni de pe teritoriul Ucrainei spre cel al Rusiei.

Mandat de arestare pe numele lui Vladimir Putin. Mandat și pentru comisarul Rusiei pentru drepturile copilului

De asemenea, Curtea a emis un mandat de arestare pentru Maria Alekseyevna Lvova-Belova, comisarul Rusiei pentru drepturile copilului, pe baza unor acuzații similare.

Rusia a comis crime de război de amploare în Ucraina, omoruri intenţionate şi tortură, în unele cazuri obligând copiii să asiste la violarea celor dragi, pe alţii obligându-i să stea alături de cadavre.

Unele abuzuri pot fi catalogate drept crime împotriva umanităţii, însă anchetatorii ONU nu au observat un genocid în Ucraina după invazia rusă în această ţară, au declarat joi experţii Naţiunilor Unite, care recomandă totuşi continuarea studiilor pe această temă, conform news.ro.

Raportul afirmă că forţele ruse au efectuat atacuri „nediscriminatorii şi disproporţionate” asupra Ucrainei şi cere ca autorii să fie traşi la răspundere.

„Conflictul armat în curs de desfăşurare din Ucraina a avut efecte devastatoare la diferite niveluri”, a declarat Erik Mose, preşedintele comisiei, în cadrul unei conferinţe de presă. „Pierderile umane şi nepăsarea generală faţă de viaţa civililor sunt şocante”, a mărturisit el.